În Sârbii Maramureșului • Șopru superb în construcție

0
324

Se construiește tradițional din ce în ce mai puțin, fie și în Maramureșul istoric. Cine se preface că nu vede casele roz și țiclam, porțile “tradiționale” din inox și curțile cu gazon în loc de… strat de pătrunjel și morcovi, rău face. Localnicii îi spun evoluție, asta au văzut în Europa, iar ei nu mai sunt agricultori, nici păstori. Greu de combătut așa ceva. Meșteșugul vechi, la case, porți sau altceva, este din ce în ce mai rar, eventual la biserici, pensiuni, primării. Iată de ce ne bucurăm când vedem construcții noi, tradiționale!
Pe vreme destul de rea, în ziua ultimei ninsori de peste Gutâi, am găsit, în Sârbii Maramureșului, vizavi de biserică, meșteri construind un șopru. Reconstruindu-l, pentru că ne reamintim că acolo a existat dintotdeauna așa ceva, doar că nu arăta a fi tradițonal. Și nici folosit. Găsim la treabă un meșter “cu ștaif”.
“Asta-i musai s-o terminăm până de sărbători… Mai am două troițe de făcut iute și da’ de- oi apuca să-mi fac și mie o poartă. C-ar fi vremea. De la șase ani am început să meșteresc, în clasa opta am făcut primul fus cu țurgalăi. Asta de față e o lucrare simplă. Grea? …la oșeni, troițele, ei le vor altfel. Mai am lucrări ce le știți, poarta de la intrare din Coaș, de la primărie, de la Căminul cultural. Sau fusul și stația de autobuz de la Budești. Anul ăsta mai am, cum am zis, două troițe, două porți, ăsta e șopru pentru joc, trebuie musai gătat. Și mai am o cruce în Prahova și o terasă rustică în Budești. În stejar și-n brad lucrăm. Șindrila n-o facem noi, că tare ne încurcăm. Sunt mai multe echipe în zonă, dar omul ce mi-i aici la lucru face el șindrilă, și acum l-am adus s-o bată. De Paști vrem să țină joc aici!” – ne povestește de sus, de pe construcție, pe frig și vânt, cu semne de fulguială, Borodi Ion, cu 36 de ani de experiență în meșteritul în lemn.
E cu feciorul la lucru, și el cocoțat pe șopru, plus cel ce bate șindrila.
Ce s-a păstrat din modelele de lucru în lemn?
“Eu păstrez tradiția… funia, steaua, de exemplu strugurele n-are nici o treabă cu Maramureșul. Soarele, dinții de lup, Luna, paharul cu cuminecătură, toate apar în lucrările noastre. Strugurele nu. Colacul da. Funia cu legătura între Cer și Pământ. Rombul din Coloana Infinitului. Sigur, sunt unii care fac mai multe. Peștele îl mai folosesc. Eu nu vreau să folosesc altceva decât e datina la noi” – ne spune meșterul.
Singurul găsit la muncă de gen, într-un drum de peste 200 de kilometri roată, prin Maramureșul istoric. Cu-atât mai de lăudat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.