Tot luni s-a reunit și echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare. Vicecampioana în exercițiu a avut la prima întâlnire 21 de jucători, ultimele noutăți reprezentându-le transferul lui Remus Chiș de la Benfica Lisabona, respectiv cooptarea în stafful tehnic al lui Ionuț Irimuș, după plecarea lui Răzvan Pop la campioana Dinamo.
Minaur va fi angrenată, în stagiunea viitoare, în patru competiții: Liga Zimbrilor, Cupa României, Supercupa României și EHF European Cup.
Lot CS Minaur, sezon 2023-2024
• Portari: Anton Terekhov, Barna Buzogany, Hayder Al-Khafadji (venit de la Hammarby – Suedia) • Extremă stânga: Daniel Bera, Milan Kotrc, Lucas Sabou • Inter stânga: Tudor Botea (venit de la CSM București), Gabriel Cumpănici (venit de la CSM Vaslui), Stevan Vujovic, Viorel Fotache, Ovidiu Ardelean • Centru: Stefan Vujic, Erik Pop • Inter dreapta: Nikola Iovanovic (venit de la Tatran Presov), Anderson Mollino da Silva • Extremă dreapta: Tomas Cip, Artem Kozakevych, Vlad Pop • Pivoți: Robert Nagy, Nemanja Ratkovic, Remus Chiș (venit de la Benfica Lisabona, 19 ani, fost jucător al Academiei de Handbal Minaur). Antrenor: Alexandru Sabou. Antrenor cu portarii: Ionuț Irimuș. Analist video: Mihai Bușecan. Kinetoterapeut: Raul Nistor.
Săptămâna aceasta, băieții de la Minaur se vor pregăti pe plan local, iar săptămâna 16-23 iulie este rezervată unui cantonament la Nyiregyhaza, în Ungaria.
Primele teste sunt în cadrul turneului organizat în Baia Mare, la final de iulie, turneu care mai include, pe lângă Minaur, echipele Potaissa Turda, Politehnica Timișoara și CSM Sighișoara.
În weekendul 4-5 august, Minaur va merge la Suceava, turneu unde vor mai participa CSM Bacău, CSM Sighișoara și CSU Suceava. Testul sau testele finale vor fi în 11-12 august, când CS Minaur va juca unul sau două jocuri cu Universitatea Cluj-Napoca.
Primele jocuri oficiale pentru vicecampioană se vor consuma în 18-19 august, când este programat Final Fourul la Supercupa României.
Campionatul în Liga Zimbrilor va debuta în 26-27 august cu un meci împotriva campioanei Dinamo, în deplasare.
































