Scenariul se repetă de vreo 20 de ani, diferenţa e doar că localnicii au obosit. Cartierul de romi Ponorâta al comunei Coroieni creşte pe zi ce trece. La acest moment, se construiesc case din bolţari pe partea stângă a drumului cum urci spre Peteritea, deşi era o interdicţie clară de “a trece drumul”. Acolo li se făcuse şcoală, centru social, container cu duşuri şi maşini de spălat rufe.
O evoluţie există. În curţi apar maşini, inclusiv scumpe, de la dubiţe la SUVuri sau maşini BMW ori Mercedes. Dar nu se renunţă la cai. O dovedesc căruţele văzute în trafic, cu zecile, de dimineaţă până la amiază, ce le vezi în Târgu Lăpuş, Răzoare, Coroieni, Poiana Blenchii, Baba, ba uneori merg până în Băiuţ sau Cavnic. În trafic sau oprite la cârciumi. Ori pe la margini de culturi. La cules. Dar de departe, nu e deranjantă nici prezenţa în trafic, nici cartierul în sine, nici slalomul ce-l faci printre puradei, cât sutele de hectare de teren de jur împrejur pe care sătenii din Vălenii Lăpuşului le-au părăsit. “Imposibil de cultivat ceva.
Până şi iarba ei o cosesc acolo, nu mai merg oamenii că n-au ce merge”, ni se spune. Altfel spus, cartierul Ponorâta nu ţine cât sunt casele, ci cât vezi în zare, spre Peteritea, spre baza dealului acela dintre Coroieni şi Vima Mare. Plus o altă vale din Văleni pe care oamenii au părăsit-o, cu alte zeci de hectare. Se adună peste 150 de hectare de teren nefolosit, odinioară plin de culturi agricole.
Revenim în comunitate şi amintim că se extinde cartierul de ambele părţi ale drumului. Containerele continuă să ardă. Copiii sunt tot în drum, despuiaţi sau nu. În curtea şcolii, alături de un superb SUV alb, stă la poveşti Ciuli, cel odinioară desemnat de autoritatea locală ca fiind poliţistul lor local. A făcut burtică…




























