Asociația pentru SMURD • Maramureșul, reprezentat la Competiția Națională de Descarcerare și Traumă a Irlandei

0
323

Sfârșitul de săptămână trecut a fost unul memorabil și istoric pentru dezvoltarea Medicinei de Urgență la cele mai înalte standarde.
În cadrul competiției de descarcerare și traumă desfășurate în Irlanda, s-a încercat pentru prima dată un nou scenariu pentru echipele participante și anume cel al incidentelor cu victime multiple, în care două echipe participante au lucrat împreună ca o singură echipă în rezolvarea cazului și a victimelor cu traumatisme complexe.
„Acest lucru a fost posibil cu sprijinul UPU SMURD Maramureș din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, prin participarea medicului șef dr. Juca Dacian ca evaluator internațional invitat în cadrul competiției irlandeze. Dr. Juca a evaluat în premieră mondială această probă complexă de traumă și triaj al victimelor multiple, activitatea fiind un real succes” – au declarat reprezentanții Asociației pentru SMURD.
Pentru medicul specialist, invitația la eveniment reprezintă un pas important în evaluarea echipajelor de triaj și traumă complexă.
„Am fost deosebit de onorat să fiu invitat la Competiția Națională de Descarcerare și Traumă a Irlandei, unde alături de evaluatorii internaționali din Irlanda am reușit să demarăm un proiect pilot pentru a evalua echipele participante în materie de triaj și traumă complexă. Experimentul a fost un real succes, ceea ce ne dă curaj să introducem această probă la Campionatul Mondial de Descarcerare și Traumă ce va avea loc anul acesta, în septembrie, în Croația. Sunt încrezător că doar așa reușim să creștem standardul serviciilor oferite și să îmbunătățim prestația salvatorilor din întreaga lume” – a declarat dr. Juca Dacian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.