Aleșii locali s-au întrunit, zilele trecute, din nou, în plen, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi a figurat și proiectul de hotărâre privind o nouă rectificare bugetară pozitivă. Astfel, mai multe instituții din subordinea primăriei au primit bani în plus la buget.
„Am spus de la începutul anului că vom construi un buget realist, care să țină cont de toate provocările administrației locale, dar care să nu sacrifice nici o clipă direcțiile esențiale pentru dezvoltarea orașului. Am venit în fața Consiliului Local, în ședința extraordinară pe care am convocat-o, cu un nou proiect de rectificare a bugetului municipiului Baia Mare. O rectificare pozitivă, bazată pe majorarea veniturilor orașului cu peste 64 milioane lei, din care 49 reprezintă venituri proprii, iar restul sunt sume provenite din fonduri europene sau guvernamentale pentru proiectele aflate în implementare, sponsorizări etc. Sunt bani care asigură în primul rând continuarea investițiilor și a demersurilor pe care le desfășurăm, respectiv buna funcționare a aparatului administrativ și a serviciilor publice”, a spus Doru Dăncuș, edilul municipiului.
Iată cum s-au modificat capitolele bugetare: s-a majorat bugetul alocat pentru reparații și reabilitări ale străzilor din oraș cu 6,4 milioane lei; s-au alocat alte 4,4 milioane lei pentru lucrări de reparații în unitățile de învățământ; s-au majorat finanțările pentru sport cu 2,3 milioane lei; s-a mărit bugetul Spitalului de Pneumoftiziologie cu 1 milion de lei; s-a majorat bugetul Minaur cu 3 milioane de lei; s-a majorat bugetul Direcției de Asistență Socială cu 1,3 milioane lei; și bugetul Teatrului Municipal s-a majorat cu 2,8 milioane lei; bugetul URBIS este mai mare cu 5,4 milioane lei; s-a majorat și bugetul SPAU cu 2,1 milioane lei; s-a alocat, de asemenea, 2 milioane de lei pentru organizarea ediției cu numărul 30 a Sărbătorii Castanelor. Nu în ultimul rând, s-au alocat 9,1 milioane lei pentru plata datoriilor municipiului. Primarul a mai precizat că va exista o nouă rectificare bugetară până la final de an.































Tot ce este pe teritoriu ,municipiului,orasului comunei aparține comunitații. Casa Sindicatelor, ,a UTC. A PIONERIL9R trebuiesc admnistrate de liderii UAT.
Exact pentru investiții și buna funcționare a aparatului administrativ și a serviciilor publice sunt cele 2 milioane de lei alocate Sărbătorii castanelor.Da da
După ce se plătesc salariile nu mai există bani de investiții. Urmează să se plătească pensiile celor care-și acum salariați și nici atunci nu o să fie bani. Astea-s prioritățile…
Cind se repara casa tineretului ,casa de cultura ? Sint cladiri emblematice pentru oras.
Casa Tineretului este a Consiliului Județean.Casa de Cultura nu știu a cui este, cred că a sindicatelor.Deci nu țin de primărie.