CAS Maramureș pune accent mai mare pe controalele preventive

0
71

Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș anunță introducerea unor noi facilități și servicii medicale gratuite. Printre acestea se regăsesc extinderea consultațiilor preventive, acordarea de servicii suplimentare fără cost pacienților cu boli cronice, derularea unor programe de screening oncologic și simplificarea accesului la anumite servicii medicale.
„Este esențial ca populația să înțeleagă rolul prevenției în menținerea sănătății și în depistarea precoce a bolilor. În același timp, pacienții cu afecțiuni cronice trebuie să beneficieze de sprijin constant și de un acces mai rapid la tratamente și servicii medicale. Investiția în sănătate preventivă înseamnă, de fapt, investiție în viitorul comunității”, a declarat Adrian Mădăras, director general al CAS Maramureș.
Astfel, persoanele asigurate au dreptul la consultații medicale preventive periodice gratuite, al căror ritm este adaptat în funcție de vârstă și de factorii de risc identificați. Adulții tineri (18-39 de ani) beneficiază de un control preventiv o dată la trei ani (sau chiar anual, dacă medicul constată factori de risc majori), în timp ce persoanele de peste 40 de ani au dreptul la un control medical preventiv în fiecare an, iar dacă sunt identificate riscuri ridicate de îmbolnăvire, pot efectua până la două consultații gratuite într-un an. CAS Maramureș mai precizează că, seniorii de peste 60 de ani beneficiază de o consultație preventivă anuală dedicată depistării precoce a bolilor cronice, care cuprinde inclusiv verificarea riscului de demență, depresie, osteoporoză sau incontinență urinară, adaptată nevoilor vârstei.
”În cadrul acestor vizite, medicul evaluează stilul de viață al pacientului și aplică chestionare de evaluare a riscului, pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni grave (boli de inimă, diabet, cancer, boală renală cronică etc.), precum și pentru evaluarea stării de sănătate mintală și reproductive. Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de aceste servicii medicale, persoana trebuie să se înscrie pe lista de pacienți a unui medic de familie, la alegerea sa”, mai precizează oficialii CAS Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.