În județul nostru, cei mai mulți bani decontați de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș se duc pe medicamente și materiale sanitare, mai exact 45% din totalul sumelor decontate de către instituție către furnizorii de servicii medicale. Pe locul doi se situează cheltuielile cu spitalele cu 27%, iar pe locul trei medicina primară cu 9%. Pentru segmentul paraclinic din ambulator cheltuielile se ridică la 3% din totalul sumelor decontate, în timp ce 2% din sume se decontează pentru servicii medicale primite de asigurați în statele din Uniunea Europeană.
































