Anul acesta a fost unul prolific pentru județul Maramureș, în ceea ce privește investițiile în sistemul medical. În Baia Mare, Spitalul Județean de Urgență și cel de Boli Infecțioase au primit aparatură medicală de ultimă generație, iar Spitalul de Pneumoftiziologie se aproprie și el de finalizarea proiectului de reabilitare.
În acest context, și în Sighetu Marmației se fac eforturi pentru a oferi pacienților cele mai bune condiții. În această perioadă se află în proces de finalizare mai multe proiecte. Astfel se dorește reabilitarea acoperișului și a fațadei secției de Interne și Radiologie, într-un timp cât mai scurt. Investiția este realizată din fondurile proprii ale spitalului și se ridică la suma de aproximativ 3 milioane lei.
În plus, se dorește construirea unei spălătorii noi, prevăzută cu trei circuite, precum și efectuarea de reparații la laboratorul de croitorie, investiție finanțată din fonduri alocate prin PNRR. Un alt proiect important este cel de reabilitare a Laboratorului de analize medicale, iar finanțarea de peste 315.000 lei este asigurată tot din fondurile proprii ale spitalului, precum și cu mobilier nou, în valoare de 157.000 lei, achiziție realizată tot din fondurile instituției spitalicești.
”În prezent, sunt în execuție lucrări de reabilitare, extindere și dotare a corpurilor de clădire ce adăpostesc Pavilioanele C.P.U. și A.T.I., Boli infecțioase și dermato-venerice și Pneumologie T.B.C. Investițiile, în valoare totală de 14.656.584,09 lei, sunt cuprinse în proiectul «Reducerea riscului infecțiilor nosocomiale în Spitalul Municipal Sighetu Marmației», finanțat prin PNRR. Vor fi realizate și 5 puncte de epurare a apelor uzate, 2 aferente clădirilor C23 și C16, și 3 aferente celor trei puncte de evacuare către canalizarea orașului”, a declarat Vasile Moldovan, primarul orașului Sighetu Marmației.































