Campionatul Național Școlar „Elisabeta Polihroniade”, una dintre cele mai importante competiții dedicate șahului juvenil din România, s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Căciulata, reunind elevi talentați din întreaga țară, în probe de șah rapid, blitz și dezlegări.
Printre participanți s-au numărat și sportivi ai Academiei de Șah Maramureș, care au obținut rezultate foarte bune la mai multe categorii de vârstă.
În proba de șah rapid, Viktor Szabo a avut o evoluție constantă și s-a clasat pe locul al doilea la categoria U11.
La categoria U7, Iosif Negrea a urcat pe treapta a treia a podiumului, iar Matei Liga (sportiv cu dublă legitimare, Academia de Șah Maramureș – Vados Arad) a încheiat competiția pe locul 5 la U11.
Proba de blitz a adus cele mai bune rezultate pentru sportivii maramureșeni, probă în care Matei Liga a cucerit locul 1 la categoria U11.
Un parcurs perfect a avut și Iosif Negrea, care s-a clasat pe primul loc la categoria U7, cu șapte victorii din șapte partide.
De asemenea, Viktor Szabo a obținut locul 3 la categoria U11, completând seria rezultatelor foarte bune.
În proba de dezlegări, care testează în special gândirea logică și creativitatea, Iosif Negrea a ocupat locul 2 la categoria U7, iar Viktor Szabo s-a clasat pe locul 3 la U11.
Potrivit reprezentanților Academiei de Șah Maramureș, ediția din acest an a reunit un număr mare de participanți, iar „nivelul de joc a fost unul bun, cu multe partide echilibrate, decise la ultimele mutări. Sportivii noștri au demonstrat concentrare, seriozitate și dorință de progres, reușind rezultate foarte frumoase”, au transmis reprezentanții academiei.






























