Peste 7 milioane de lei pentru viitorul mamelor și nou-născuților

0
6

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare continuă să atragă investiții importante, iar una dintre cele mai recente reușite este proiectul „Organizare de screening prenatal și neonatal, programe de urmărire, îngrijire a sarcinii, diagnosticare precoce destinate gravidei și nou-născutului” – etapele I și II, realizat în parteneriat cu spitale și universități de prestigiu din Suceava, Cluj și Iași. În cadrul acestui proiect, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Baia Mare este partener oficial.
”Felicit conducerea spitalului, echipa de management și toți profesioniștii implicați pentru atragerea unei finanțări de peste 7 milioane de lei, o investiție extrem de importantă pentru sănătatea mamelor și nou-născuților și pentru dezvoltarea serviciilor medicale moderne în Maramureș. În același timp, faptul că în doar 10 luni au fost atrase proiecte în valoare de peste 100 de milioane de lei arată că există implicare, seriozitate și dorința de a construi ceva durabil pentru comunitate. Maramureșul are nevoie de astfel de investiții și de oameni care înțeleg că dezvoltarea unui sistem medical modern înseamnă respect pentru fiecare familie și pentru fiecare pacient”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.