Elev jandarm, exemplu de spirit civic: a predat autorităților o geantă găsită într-o stație de autobuz

0
25

Un elev al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni a dat dovadă de spirit civic după ce a găsit o geantă abandonată într-o stație de autobuz și a predat-o autorităților pentru a fi restituită proprietarului.
Sebastian Horgoș, aflat în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș, a observat geanta lăsată pe o bancă și a încercat să identifice proprietarul. În interior a găsit o sumă de bani și mai multe articole vestimentare, însă niciun document care să ofere indicii despre persoana care o pierduse.
În aceste condiții, tânărul a solicitat sprijinul unei echipe de jandarmi, care a preluat bunurile și le-a predat Poliției Municipale, conform procedurilor legale.
„Fie că suntem militari sau simpli cetățeni, este important să dăm dovadă de spirit civic, iar cu acest prilej îndemnăm cetățenii ca atunci când întâlnesc astfel de situații și găsesc bunuri care nu le aparțin să nu și le însușească și să le ducă la cea mai apropiată secție de poliție sau unitate de jandarmi pentru ca acestea să poată fi restituite proprietarilor”, au transmis reprezentanții IJJ Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.