O nouă condamnare pentru Cătălin Cherecheș

0
31

Judecătoria Baia Mare l-a condamnat pe fostul primar al municipiului Baia Mare pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la pedeapsa de 2 ani de închisoare, iar pentru infracțiunea de fals privind identitatea, tot la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În decizia instanței se precizează că: ”infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea au fost săvârșite în concurs real între ele şi cu infracțiunea de luare de mită în formă continuată”, motiv pentru care se ”aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare, ce se va executa în regim privativ de libertate”. Din această pedeapsă însă, se scade durata reţinerii, a arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu, perioada în care inculpatul a fost arestat în Germania în vederea executării mandatului european de arestare, și perioada executată din data de 19.03.2024 la zi. De asemenea, se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului ”de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar, pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”, se mai precizează în sentința judecătorească. Decizia nu este definitivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.