În ultima perioadă, pe străzile din Baia Mare circulă tot mai multe tricicluri electrice de marfă. Unii băimăreni consideră că acestea contribuie la aglomerarea circulației pe anumite artere, în timp ce alții le văd ca pe un mijloc de transport util și economic.
Unul din aleșii locali băimăreni intenționează să propună în forul legislativ o inițiativă legată de această problemă. Însă întâi dorește să vadă părerea băimărenilor. ”Înainte de a propune orice măsură în Consiliul Local Baia Mare, doresc să vă aflu opinia. Iată întrebările propuse pentru consultarea cetățenilor: Ați întâlnit astfel de vehicule în trafic? Considerați că afectează fluența circulației? Ați fost implicați într-o situație periculoasă în care a fost implicat un astfel de vehicul? Credeți că ar trebui să fie interzise pe principalele artere? Sau să aibă acces doar pe anumite străzi, ori să circule fără restricții? Toate opiniile și exemplele concrete sunt binevenite și vor contribui la fundamentarea unei eventuale inițiative”, a spus Radu Trufan, consilier local.




























Dacă respectă regulile de circulație nu văd un impediment, dar ar fi bine ca cei care le conduc în trafic să aibă un permis de conducere a unui vehicul care circula pe domeniul public indiferent de motorizare sau de viteza autovehiculului pe care îl conduce. Odată ce nu ești pieton sau ciclist care circula cu bicicletă ne acționată electric toți ar trebui să aibă un permis de conducere.