CSM Știința Baia Mare dispută, în Liga de Rugby, al treilea derby consecutiv de la reluarea campionatului. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, campioana joacă în fieful celor de la CSA Steaua București, după ce în precedentele partide le-a întâlnit, pe Arena Zimbrilor, pe SCM Timișoara (12-12) și Dinamo București (24-15).
Echipa lui Eugen Apjok merge în Ghencea cu moralul excelent în urma victoriei împotriva liderului Dinamo și vrea să confirme forma excelentă și în derbyul cu „militarii”.
Steaua vine după un meci neconcludent, extrem de facil, cu ultima clasată, RC Gura Humorului (18-83), victorie care o menține deocamdată pe locul 3, cu 26 de puncte.
CSM Știința a acumulat 25 de puncte și este pe poziția 4, însă poate face rocada în situația în care are câștig de cauză sâmbătă.
În meciul din turul campionatului, disputat în 18 aprilie, CSM Știința Baia Mare a învins Steaua București cu scorul de 50 la 33.
Program etapa 11
Vineri, 14 august, ora 17.00: CS Dinamo București – SCM USV Timișoara.
Sâmbătă, 15 august, ora 11.00: CS Rapid București – RC Gura Humorului; CSA Steaua București – CSM Știința Baia Mare. Universitatea ELBI Cluj-Napoca stă.




























