Renaște pășunea Groșilor • PUZ la sătucul rustic din Groși, zona se dezvoltă!

0
11

Știți porțiunea aceea de pășunea rămasă fără animale, de la intrarea în Groși, urcând Dealul Groșiului? Au fost mai multe încercări, peste ani, de dezvoltare a zonei, inclusiv cu fabrici, marketuri. S-au lovit de opoziția localnicilor, ba și a câtorva celebrități locale. Dar vremurile s-au schimbat, locul e absolut strategic.

Privind de sus, din Google Earth că deh, n-avem drone PNRR, vedem că locul e delimitat de tancodromul Armatei, acolo e tot teritoriu al Groșilor dar cu regim special. Sub pădurice, acel sătuc rustic unde s-au ținut sărbători, plus o creșă ce crește văzând cu ochii. Va fi gata în octombrie, ne asigură autoritățile locale.
Dar ce dezvoltare va vedea zona? „Suntem în plină actualizare a PUG-ului. Dar s-a contractat un PUZ pentru zona sătucului public. Acolo ar putea veni o școală, lângă creșa în construcție. Apoi, o sală de sport. În continuare, va fi un parc de agrement. Pe porțiunea de pășune, va fi o zonă de producție/servicii ușoare, gen sedii de firme, cabinete medicale etc. Fără industrie mare. Așa ceva gândim la Satu Nou de Jos, o zonă industrială. De asemenea, în PUZ apare, la fostele grajduri, un centru comercial”, ne spune primarul comunei Groși, Florin Daniel Boltea.
În sfârșit, o zonă ce fusese conservată, dar cu mare valoare și așezare strategică, prinde viață. Ideal ar fi fost cu tot cu tancodrom…sunt zeci de hectare acolo pe care n-am mai văzut un tanc de decenii, mai ales că ar fi avut ieșire spre centura Băii Mari. Dar e bine și așa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.