În zilele de 27 și 28 octombrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare va fi iluminat în roz, în cadrul lunii dedicate conștientizării cancerului de sân. De asemenea, în perioada menționată, pacientele vor beneficia de consultații senologice gratuite, iar femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani au ocazia de a efectua și mamografii, tot fără plată.
„În fiecare minut, peste patru femei din întreaga lume primesc diagnosticul de cancer de sân, iar cel puțin una își pierde viața din cauza acestei boli. Dincolo de statistici, fiecare diagnostic înseamnă o poveste de curaj. Dedicăm aceste zile pacientelor care se confruntă astăzi cu boala, celor care au învins-o și celor care vor rămâne mereu în amintirea noastră. În octombrie, rozul este mai mult decât o culoare. Este un simbol al speranței și un îndemn de a avea grijă de propria sănătate”, au transmis oficialii spitalului.


































