Rezultate excelente pentru sportivii Academiei Ostrovanu Baia Mare la Campionatul Mondial ISKA, desfășurat la Madrid. Cei șapte luptători băimăreni au disputat 44 de meciuri în doar trei zile și au reușit să urce de opt ori pe podium, obținând două titluri de campioni mondiali.
Vedeta echipei a fost Mădălin Roman, care, la numai 18 ani, a câștigat două medalii de aur și a devenit dublu campion mondial. Tot el a obținut și două medalii de argint. Diana Nicorici a câștigat o medalie de argint și una de bronz, Patric Tudor a urcat de două ori pe treapta a treia a podiumului, iar Denisa Nicorici a obținut o medalie de bronz.
Luca Bud, Afonso Petrenci și Mihai Roman au încheiat competiția pe locul al patrulea, fiind foarte aproape de o medalie. Chiar dacă nu au prins podiumul, reprezentanții clubului au ținut să le aprecieze efortul și prestația, subliniind că „atunci când povestim despre ce a făcut echipa noastră la Madrid, povestim despre toți șapte”.
Competiția a fost una dificilă, mai ales la categoriile unde au fost înscriși aproximativ 30 de sportivi. Pentru a ajunge pe podium, luptătorii au fost nevoiți să dispute mai multe meciuri, într-un program solicitant. „A fost greu. Și abia acum, când s-a terminat, parcă avem și noi timp să simțim tot ce s-a întâmplat”, au transmis reprezentanții Academiei Ostrovanu.
La finalul competiției, mesajul clubului a fost unul de mândrie și recunoștință: „Suntem epuizați, fericiți și mândri de ne vine să mai povestim o dată totul, de la primul meci”. De asemenea, sportivii și-au exprimat aprecierea față de antrenorul Andrei Ostrovanu, despre care spun că a crezut în această echipă și a muncit alături de fiecare sportiv pentru a ajunge la performanța de la Madrid.































