Autorităţile locale din oraşul Târgu Lăpuş doresc modernizarea serviciului propriu de salubrizare. Astfel, primăria vrea să achiziţioneze o staţie de tratare mecano-biologică şi compost pentru a mări gradul de reciclare a deşeurilor.
Dacă acest lucru se va concretiza, atunci aproximativ 85% din gunoaiele menajere colectate vor putea fi reciclate: „Vrem să ne dezvoltăm pe partea de management al deşeurilor. Astfel, pe lângă colectarea selectivă dorim să facem paşi înainte. Concret, vrem să achiziţionăm prin Fondul de Mediu sau altă sursă de finanţare o staţie de sortare mecano-biologică, o staţie de compost încât să putem reduce cantitatea de deşeuri pe care, momentan, o transportăm pe rampa de deşeuri, în afara gunoiului reciclabil, deoarece avem contract cu o firmă de reciclare. Deci vorbim doar de deşeul menajer şi nereciclabil. Am vrea să scădem această cantitate prin dezvoltarea serviciului nostru propriu de salubrizare şi să ajungem la un grad de reciclare de circa 85% şi să avem numai 15 procente pe care le trimitem spre depozitare. În momentul de faţă suntem undeva la 55% grad de reciclare deoarece facem colectare selectivă a deşeurilor de mai bine de şase ani de zile. Deşeurile le dăm la un reciclator care ne plăteşte pe sortimente”, a spus Vasile Kraus, viceprimarul oraşului Târgu Lăpuş.
Taxa de salubrizare a crescut în 2017

Începând cu acest an, tariful plătit de cetăţenii oraşului pentru gunoiul menajer s-a majorat, însă nu cu mult. Astfel, localnicii plătesc acum cu 50 de bani pe lună mai mult la taxa de salubrizare: „Până anul acesta taxa de salubrizare a rămas nemodificată din 2009. Având în vedere însă că Agenţia Fondului de Mediu a impus de acum taxa în plus, de 80 de lei pe tonă de deşeu menajer depozitat, a trebuit să majorăm puţin tariful la salubrizare, atât la persoane fizice, cât şi la juridice. Dacă înainte era undeva la 4 lei / persoană / lună, acum am majorat taxa la 4,5 lei. Deci 50 de bani în plus pe lună nu este o sumă mare. La agenţii economici, de la 318 lei pe tonă de deşeu menajer colectat, tariful a crescut la aproximativ 350”, a completat viceprimarul.
Oraşul, pionier în domeniul colectării deşeurilor
Târgu Lăpuş are serviciul propriu de salubrizare. Acesta este şi motivul pentru care nu depinde de alţi operatori pentru a-şi colecta gunoaiele menajere de pe raza oraşului şi a localităţilor aparţinătoare. Deoarece serviciul funcţionează bine, autorităţile locale nici nu se gândesc să renunţe la el, în momentul în care va intra în funcţiune depozitul ecologic de la Fărcaşa: „În legătură cu Sistemul integrat de management al deşeurilor (SMID), întotdeauna am spus că faţă de cum a fost el elaborat, noi suntem cu câţiva paşi în faţă. Astfel, logica nu ne lăsa ca să intrăm în acest proiect şi să ne întoarcem în timp cu câţiva ani. Vă dau un exemplu simplu, pe înţelesul tuturor: în acest sistem de management integrat colectarea selectivă este pe patru fracţii. Noi în acest moment facem colectarea pe şase fracţii, chiar şapte dacă punem şi deşeurile formate din electronice. Având dotarea cu pubele, containere pe fiecare sortiment din aceste deşeuri, în SMID s-au distribuit celebrele igluuri care urmează să fie plasate în localităţi, pe sate, spre exemplu, la intersecţii de străzi. Noi, oraşul Târgu Lăpuş, pe când l-am obişnuit pe omul de la ţară că are pubela lui în curte şi în momentul în care vine maşina trebuie doar să-l scoată în faţa porţii, acum să-l trimitem pe cetăţeanul respectiv la 300 de metri, la un igluu să-şi ducă gunoiul menajer?! Dar trecând peste acestea, este o mare problemă cu finalizarea rampei ecologice de la Fărcaşa. În momentul în care depozitul de acolo ar fi pregătit pentru a prelua deşeuri, eu zic că sistemul ar funcţiona, dar acolo este ceva care încă aşteaptă rezolvarea. În Târgu Lăpuş, dacă sistemul începe să funcţioneze, noi vom fi cei care vom duce pe rampa de transfer deşeurile colectate. Va exista probabil o plată a cantităţii pe care o transportăm, însă noi vom face colectarea din oraş cu serviciul propriu de salubrizare, deoarece nici prin cap nu ne trece să renunţăm la acest serviciu, pentru că am face mulţi paşi înapoi”, a conchis Vasile Kraus. Cetăţenii s-au obişnuit cu sistemul implementat în oraş de ceva ani: „Colectăm selectiv deşeurile. De atâţia ani, ne-am obişnuit aşa şi e bine. Nu am vrea să fie altcumva”, ne-a spus Ştefan Racolţi. „Noi aruncăm gunoaiele menajere selectiv. Cred că suntem un model pentru multe alte localităţi din judeţ şi nu numai…”, ne-a explicat şi Tanţa R.





























