În urmă cu aproape doi ani citeam în presa românească despre un proiect fără precedent la 100 de ani de la Marea Unire propus social-democratic de Ionuţ Vulpescu, pe atunci ministru al Culturii în Guvernul Ponta. Vremea a trecut guvernul s-a schimbat iar Ionuţ Vulpescu a ajuns din nou ministru al Culturii în Guvernul Grindeanu. Aproape nimic la vedere nu s-a întîmplat din propunerea fără precedent cum era numit proiectul atunci. S-a vrut un proiect de anvergură naţională. Şi aşa a rămas pe hîrtie. Eram cinci piloni pentru Centenar. Pentru o colaborare a trecutului şi o investiţie pentru viitor. Ni s-a propus recuperarea adevărului istoric mai ales că în perioada comunistă, zicea proiectul, Actul de la 1918 a fost supus mai multor valuri de interpretări tendenţioase. S-au avansat chiar sugestii concrete cum ar fi: restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, înfiinţarea a noi lăcaşuri acolo unde este cazul, amplasarea de plăcuţe pe case şi clădiri unde s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia. Apoi inaugurarea de monumente dedicate acestor personalităţi începînd cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand Întregitorul. Lansarea unei serii de monografii şi cercetări istorice novatoare care să restabilească adevărurile deformate. S-a sugerat şi un proiect european al României în acest sens. Reafirmarea unor legături istorice cu susţinătorii noştri, regăsirea dimensiunii europene a actului Marii Uniri care a schimbat statutul geopolitic al ţării. Dacă diplomaţia are rigorile ei un proiect cultural de anvergură ne este la îndemînă. Să nu uităm de capitalele Marii Uniri de la Blaj la Cernăuţi, de la Alba Iulia la Chişinău al căror rol istoric este cunoscut. Nu au fost uitate nici revistele care au susţinut literar şi politic, timp de mai multe decenii, idealul unităţii naţionale. Transformarea Muzeului Unirii din Alba Iulia într-un Centru Naţional de Cercetare a Marii Uniri. Mai ales că actul de la 1918 a avut consecinţe în politica europeană, în legislaţia internaţională.
Centenarul acestui eveniment trebuie să aducă şi o conştientizare a eforturilor, sacrificiilor şi talentului pus la temelia construcţiei naţionale de cetăţenii români de toate etniile. S-a amintit de construirea unui Panteon al României pentru ca Marea Unire să capete o semnificaţie reală. Un eveniment de o asemenea importanţă se pregăteşte din timp pentru că improvizaţia ruinează semnificaţia profundă. Cum despre aceste obiective se vorbea în urmă cu aproape doi ani. Deşi se prevedea ca Preşedinţia, Guvernul, Casa Regală, Parlamentul şi Academia Română trebuie să pregătească din vreme evenimentul pînă la această oră nu am auzit că ar începe proiectul fără precedent. Deşi avem acelaşi ministru la cîrma Culturii. Ba am reţinut cîteva piedici. Premierul Grindeanu a fost părăsit de conducerea Departamentului Centenar (coordonator Florin Şandru) din motive politice iar academicienii care au semnat acel Apel al identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale au fost batjocoriţi la drumul mare. Mesajul Centenarului cred că nu exclude aceste teme. Din păcate dihonia, nu numai politică, a devenit aproape curentă în societatea românească. Centenarul Marii Uniri a devenit un moment, deşi crucial, care mai poate aştepta. Şi totuşi nu toată lumea a aţipit. Am comemorat o întîlnire la Arad. Şi o splendidă iniţiativă a Editurii Tipo Moldova (director Aurel Ştefanache). Care şi-a propus să tipărească 100 de cărţi de istorie (160 de volume) consacrate Marii Uniri pentru a sărbători editorial împlinirea a 100 de ani de la acest mare eveniment. Coordonator istoricul Ioan Scurtu. Pe adresa revistei „Nord literar” au sosit primele titluri, ediţie bibliofile, adică o ţinută grafică pe măsura evenimentului epocal pentru România. Seria s-a deschis cu albumul intitulat „România. Documentele Marii Uniri 1918” pentru a oferi cititorilor o sinteză asupra luptei românilor pentru unitate şi preliminariile Unirii precum şi Rezoluţiile adoptate de Sfatul Ţării de la Chişinău, Congresul General de la Cernăuţi şi Adunarea Naţională de la Alba Iulia, tratatele internaţionale prin care au fost confirmate actele de Unire. Am în faţă lista celor 100 de titluri, care oferă o imagine amplă şi adevărată asupra Marii Uniri din 1918. Istoricii şi-au adus propria contribuţie la cunoaşterea evoluţiei poporului român la cultivarea conştiinţei naţionale, la susţinerea luptei pentru unitatea naţională. Nici Maramureşul nu este ocolit fiind consemnată contribuţia la marele eveniment. Totuşi, aştept să prindă contur apăsat marele proiect. Editura Tipo Moldova ne atrage atenţia din vreme despre Centenar.
