– amenzi de peste 100.000 lei şi 15 permise reţinute –
Alegeţi viaţa! Viteza ucide! Şoferii trebuie să conştientizeze că viteza face multe victime şi poate ucide în orice clipă. Înainte să apăsaţi prea tare pedala de acceleraţie, gândiţi-vă că cineva drag vă aşteaptă acasă!
Poliţiştii rutieri desfăşoară zilnic activităţi de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale.
Pentru că viteza ocupă un loc important în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în acest week-end poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, în perioada 25 – 27 august, au fost supravegheate îndeosebi tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, DN 1C Baia Mare – Şomcuta Mare, DN 18 Sighetu Marmaţiei – Borşa, DJ 108A Ardusat – Fărcaşa, DJ 186 Săcel – Vadu Izei şi drumurile publice de pe raza de competenţă a oraşului Seini.
Au fost controlate peste 300 de autovehicule şi au fost aplicate 182 de sancţiuni contravenţionale. Peste 130 dintre acestea au fost aplicate şoferilor care au condus cu viteză peste limita legală admisă. Ca măsură complementară au fost reţinute 15 permise de conducere. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproape 100.000 lei.
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere
Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale, să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează toate aceste funcţii, iar probabilitatea producerii unui accident rutier de către o persoană aflată în stare de ebrietate creşte.
I-a explodat un cauciuc în Tăuţii Măgherăuş şi a ajuns în şanţ
– conducătorul auto, un cetăţean italian, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice –
Duminică, 27 august, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 1C a avut loc un eveniment şi o maşină este răsturnată în şanţ.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana care a condus autoturismul, un cetăţean italian, în vârstă de 70 de ani. Acesta a declarat că, a avut o explozie la cauciuc, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a ajuns în şanţ.
Deoarece emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un băimărean, băut şi fără permis, conducea un ATV neînmatriculat în Fărcaşa
Tot duminică, la ora 22, poliţiştii din Fărcaşa au fost sesizaţi că, un ATV circula haotic pe DJ 193, pe direcţia Ardusat – Baia Mare.
Poliţiştii l-au identificat pe şofer la intrare în localitatea Colţirea şi au constatat că, este vorba despre un băimărean, de 26 de ani. Din verificări, poliţiştii au constatat că, tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul şi vehiculul condus nu este înregistrat sau înmatriculat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că băimăreanul avea o concentraţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Centrul de Permanenţă Medicală Fărcaşa, unde i-au fost recoltate mostre de sânge
În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Tot cu dosare penale, pentru conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au ales încă 6 şoferi, cu vârste cuprinse între 23 şi 56 de ani, depistaţi de poliţişti în cadrul acţiunilor organizate în acest weekend pe drumurile publice din judeţ. Toţi riscă să-şi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani.



























