Dragomireşti: Mai mulţi copii născuţi în străinătate!

0
1693

Oraşul Dragomireşti de pe Valea Izei înregistrează în ultimii ani un spor demografic, dat de naşterile înregistrate … în afara ţării. Tinerii din Dragomireşti pleacă la muncă în străinătate, îşi întemeiază acolo o familie, fac copii, pe care îi înscriu în registrul de naşteri din oraşul natal.
Gavriş Ardelean, secretarul Primăriei Dragomireşti, ne explică: „Înregistrăm mai multe transcrieri de naşteri din afara ţării, decât cele de aici. Deci, copiii localnicilor noştri, plecaţi dincolo, se nasc în străinătate, iar părinţii lor solicită apoi transcrierea aici la primărie. Deci, practic, se nasc mulţi copii în străinătate, dar sunt declaraţi aici. Ca populaţie a Dragomireştiului, mai mulţi sunt născuţi în străinătate decât în oraş. În ultimii ani, la serviciul de Stare civilă, s-a înregistrat un progres demografic, după ce ani buni a existat un regres, astfel că se nasc circa 55 de copii anual, iar decesele sunt undeva la 40 de persoane. Din cei 55, cam 30 sunt naşteri transcrise din străinătate, deci copiii nou-născuţi sunt ai Dragomireştiului. Localnicii merg la botezuri în străinătate mai mult decât aici…”
Cei din oraş cunosc acest aspect, mulţi având cazuri de acest fel în familie: „Foarte mulţi tineri din Dragomireşti sunt plecaţi la muncă în străinătate. Eu am doi fii în Franţa şi nepoţii născuţi acolo, vin acasă doar în vacanţe. E păcat că aleg calea străinătăţii, dar aici ce să facă bieţii tineri după ce termină şcoala?! Nu prea au locuri de muncă, aşa că pleacă dincolo ca să-şi câştige traiul”, ne spune Alina M., o localnică. „Copiii mei sunt plecaţi în străinătate cu familiile, şi-au făcut un rost acolo. Ne vizitează doar de sărbători şi nu cred că se vor mai întoarce în Dragomireşti…”, este de părere un alt localnic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.