Noul sezon din Liga Florilor va aduce noi jucătoare în vestiarul echipei feminine a CS Minaur. Stafful tehnic împreună cu conducerea clubului a parafat o serie de transferuri, astfel că suporterii băimăreni vor avea ocazia să le vadă evoluând în culorile Minaurului pe:
Paulina Masna – inter dreapta
Născută la 19 martie 1992, Paulina vine de la echipa Boden Handball IF din Suedia, echipă cu care a evoluat în Challenge Cup în ultimele două sezoane. În trecut a mai evoluat pentru AZS AWF Warszawa, Olimpia-Beskid Nowy Sącz, Pogoń Baltica Szczecin, AZS Lączpol şi AWFiS Gdańsk.
Camelia Hotea (Balint) – extremă stânga
Născută pe 27 octombrie 1984, în Baia Mare, Camelia a făcut junioratul la CSŞ Baia Mare, pentru ca în perioada 2002-2011 să evolueze la senioare pentru HCM Baia Mare, echipă cu care ajunge în finala Cupei Challenge EHF în 2003. De asemenea, în perioada în care a evoluat pentru HCM, Camelia a obţinut 3 titluri individuale, respectiv jucătorul anului în 2003, 2007 şi sportivul anului în Maramureş în anul 2007, an în care a fost declarată şi Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare. Din anul 2012, Camelia se transferă la Corona Braşov, echipă la care evoluează până în prezent şi cu care şi-a trecut în palmares câteva performanţe semnificative: vicecampioană a României în 2014 şi bronz în 2015, 2016; semifinalistă în Cupa EHF în 2016. Camelia a fost şi componentă a naţionalei de senioare a României.
Ana Maria Măzăreanu – portar
Născută pe data de 4 februarie 1993 în Iaşi, Ana Maria Măzăreanu şi-a început cariera la LPS Iaşi, fiind selectată la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea. În sezonul 2015-2016 a evoluat pentru U Cluj, iar un an mai târziu s-a transferat la CSM Bistriţa unde a evoluat până în prezent. Are în palmares titlul de campioană naţională cu LPS Iaşi la junioare I, bronz la junioare III şi junioare II. Ana a fost, de asemenea, convocată la lotul naţional de senioare al României în stagiul de pregătire de la Bistriţa din 2017.
Roxana Szőlősi (Rob) – centru
Născută la Baia Mare, Roxana Rob a evoluat în cadrul Clubului Sportiv Extrem. În 2009, ea s-a mutat la Clubul Sportiv Şcolar din Zalău, urmând ca în 2011 să facă pasul la echipa mare a localităţii, respectiv HC Zalău unde a evoluat până în vara anului 2013. În iarna anului 2014, handbalista a revenit în activitatea sportivă şi a continuat să joace pentru HC Zalău, echipă cu care a obţinut două medalii de bronz în Liga Naţională (2012 şi 2017) şi a ajuns până în finala Cupei EHF, în 2012.
Larisa Tămaş – inter stânga
Originară din Baia Mare, Larisa Tămaş (n. 16 mai 1994) a terminat junioratul la CSŞ 2 Baia Mare, după care a făcut pasul către seniorat cu „U” Neptun Constanţa. În vara anului 2015, Tămaş a fost transferată la HC Zalău unde a evoluat 3 sezoane (2015/2016, 2016/2017, 2017/2018), urmând ca un an mai târziu să ajungă la ACS Corona Braşov. Larisa a făcut parte şi din lotul U20 al naţionalei României.
Mădălina Conache – pivot
Născută pe 11 februarie 1994 la Iaşi, Mădălina a început handbalul în 2005. În perioada junioratului, Mădălina a avut numeroase performanţe, respectiv medalia de bronz la Campionatul naţional al junioarelor în 2008/2009, medalia de aur două sezoane la rând (2010/2011 şi 2011/2012) şi medalia de bronz în 2012/2013. Din vara lui 2014, Mădălina ajunge la CSU Danubius Galaţi (CSM Galaţi) echipă cu care promovează în Liga Naţională în 2015/2016 şi la care a evoluat până în prezent.
Éva Kerekes – extremă stânga
Născută pe 7 aprilie 2001, Eva este componentă a lotului de tineret a naţionalei României evoluând cu dublă legitimare la ACS Odorheiu Secuiesc şi CSM Târgu Mureş – echipă cu care a obţinut în 2019 titlul de campioană la junioare I şi titlul de cea mai bună extremă stânga a turneului.
„Prin achiziţiile făcute dorim să construim o echipă mai puternică decât cea din ultimul sezon. Am încercat să acoperim posturile cu jucătoare cât mai competitive, cu care să obţinem o poziţionare mai bună în viitoarea stagiune”, a declarat Costică Buceschi, antrenor CS Minaur. (minaur.ro)































