În Maramureş există 6 beneficiari ai acestui ajutor de minimis. Sprijinul acordat fermierilor români are drept scop consolidarea și dezvoltarea sectorului de creștere a porcului, în special pentru rasele autohtone Bazna și Mangalița, renumite pentru calitățile lor și importanța în tradițiile culinare românești. Ajutoarele financiare...

În perioada 6-8 august, a avut loc seminarul cu tema ”Schimb de experienţă şi promovare de bune practici privind agricultura ecologică în contextul PAC”. Organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Rețeaua Rurală Națională, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai fermierilor, ai...

APIA a anunțat că 2,82 miliarde euro au fost autorizate la plată în Campania 2024, până la începutul acestei luni. Sub sloganul care definește APIA: „Puternici în echipă!”, funcționarii din centrele locale, centrele județene și APIA Central au fost permanent alături de fermieri, indiferent...
Porci din rasa Mangaliţa

Direcția Agricolă Județeană Maramureș susține producătorii locali. De această dată, reprezentanții instituției dau ca exemplu exploatația agricolă a familiei Pop din localitatea Berbești, comuna Giulești. Fermierii sunt beneficiari ai Programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasa Bazna/Mangalița, conform HG. 401/2025.

Direcția pentru Agricultură Județeană Maramureș precizează că, în conformitate cu regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase, având ca efect producerea secetei pedologice, s-au aprobat noi termene: Pentru culturile agricole înființate în toamnă: - 1 august - termen limită pentru depunerea înștiințărilor -...

Fermierii crescători de bivoli din județul nostru au elaborat un memoriu cu privire la anumite măsuri care să conducă la protejarea speciei care și așa este într-un declin accentuat în ultimii ani. Autoritățile județene îi sprijină în demersul lor și vor face tot posibilul...

Temperaturile caniculare din ultimele săptămâni au condus la o secetă pedologică ce afectează mai mult de jumătate din țară. Astfel, pământul din mai mult de jumătate de țară este afectat deja de așa-numita secetă pedologică, ceea ce înseamnă că nu există picătură de apă...

APIA informează beneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă”, sesiunea 1/2024, aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 că, în conformitate cu prevederile legii, termenul de depunere a cererilor de...

Reprezentanții Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Maramureş au întreprins, recent, o vizită în Băsești, pentru a verifica stadiul lucrărilor la ferma de porci din localitate. O echipă coordonată de directorul executiv Dan Cocîrcă a efectuat o vizită de lucru în localitatea Băsești, cu scopul de a...

Primăria Remetea Chioarului intenționează să deschidă o piață locală unde producătorii locali să poată să își comercializeze și promoveze produsele. Aceasta ar urma a se organiza în centrul localității Remetea Chioarului. Piaţa va funcţiona în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 6:00 - 12:00, începând cu...

Se reabilitează drumurile agricole din zona de peste râul Someș în Comuna Fărcașa – zonele Sârbi și Tămaia – malul drept al Someșului. Asta pentru un mai bun acces al fermierilor la terenurile agricole. Astfel, administrația publică locală a comunei Fărcașa, prin implicarea directă a...

Culturile pomicole din judeţul nostru au fost serios afectate de temperaturile scăzute din ultimele săptămâni. Fermierii se tem că pagubele vor fi mari şi nu ştiu dacă vor primi ajutor din partea statului. Însă situaţia este una generalizată la nivel de ţară, nu doar...

Veşti bune. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunţă că autorizarea la plată a cererilor depuse de fermieri în Campania 2024 continuă în ritm susținut. Astfel, în perioada 16 octombrie 2024 – 9 mai 2025 s-a autorizat la plată suma de 2.61 miliarde de...

În perioada 12 mai, ora 10 - 19 mai, ora 23.59, fermierii se pot înscrie în „Programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate”, prin care se poate obține o finanțare între 65% și 80% din valoarea utilajului. „Susținem direct...

Primăria comunei anunță că se dă startul Programului “Rabla pentru tractoare“. Începând cu data de 12 mai, ora 10, fermierii pot accesa fonduri pentru achiziția unui tractor sau utilaj nou. De acest program pot beneficia persoanele fizice-producători agricoli cu atestat de producător valabil. Documentele...

Direcția pentru Agricultură a prezentat suprafețele în­sămânțate în toamna anului 2024, la principalele culturi agricole. Astfel, cu grâu s-au cultivat 3.140 ha, cu triticale - 1.588 ha, orz - 726 ha, orzoaică de toamnă - 30 ha, rapiță de toamnă - 121 ha, plante de...

Recent s-a desfășurat AGRARIA - cel mai important eveniment agricol din Transilvania, ajuns anul acesta la ediția aniversară cu numărul 30. Manifestarea a reunit fermieri, antreprenori, specialiști, autorități și pasionați de agricultură din toată țara, oferind un cadru excelent pentru schimb de idei, încheiere de...

Săptămâna trecută reprezentanţii DAJ Maramureş au efectuat vizite în teren pentru monitorizarea culturilor. S-a avut în vedere verificarea gradului de aprovizionare cu apă în sol, dar şi starea de vegetaţie a culturilor de toamnă şi primăvară. La cereale de toamnă (grâu, orz, triticale), sub aspect...

Posesorii de autovehicule agricole (utilaje, tractoare) neînmatriculate din Rozavlea sunt așteptați, în data de 16.04.2025 (mâine), când o echipă de la RAR Maramureș se va deplasa în comună. Asta pentru verificarea utilajelor agricole sau forestiere, în vederea înmatriculării lor. Întâlnirea are loc la sediul...

Județul nostru nu are suprafețe întinse pe care să se poată face agricultură, deoarece relieful este unul predominant colinar și muntos. Însă avem și noi agricultorii noștri, care se străduiesc, an de an, să cultive și să obțină și recolte cât mai bogate. Prezentăm mai...