La Biblioteca Județeană, Departe de lumea dezlănțuită
,,Departe de lumea dezlănțuită”, sub acest titlu a fost amenajată vitrina de carte de la Filiala ,,Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, pentru a marca împlinirea a 185 de ani de la nașterea scriitorului englez, Thomas Hardy. „Debutul, cu romanul...
Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare • Record al implicării voluntarilor, de Ziua Copilului
Cu ocazia celebrării Zilei Copilului, voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare au fost prezenți la numeroase manifestări, pentru a acorda ajutor celor accidentați. Aceștia au oferit primul ajutor în două localități, Baia Mare și Târgu Lăpuș, la patru evenimente: „Ziua Copilului în Baia...
Institute consumatoare de bani
113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară.
Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat.
De o parte ați mai auzit pentru...
Vizita la psiholog, recomandată și medicilor
• Ca să combată epuizarea fizică și psihică
Epuizarea cadrelor medicale este un subiect care tot mai des apare în atenția opiniei publice. Medicii surmenați au la dispoziție, la fel ca și alte categorii profesionale, diverse metode prin care pot să facă mai bine...
O nouă firmă în parcul industrial Baia Sprie
Zilele trecute, a fost semnat un nou contract de concesiune pentru un lot de teren din cadrul Parcului de Specializare Inteligentă Baia Sprie.
Compania care a ales să se alăture acestui proiect este Construiana 2014 SRL și va realiza o investiție semnificativă pe terenul concesionat,...
Medici acuzați că au decontat servicii medicale pentru ucraineni cu documente false
6 percheziții domiciliare în Baia Mare
Ieri, mai mulți medici din Maramureș au fost vizați de percheziții, fiind acuzați că, în perioada 2023-2025, ar fi decontat servicii medicale pentru cetățeni ucraineni, de peste 1,7 milioane lei, prin prezentarea unor documente false sau cu date inexacte.
Polițiștii...
Lucrări pe mai multe drumuri judeţene
În săptămâna 26–30 mai, echipele Societății Drumuri și Poduri SA au fost active pe mai multe șantiere din județ, avansând atât lucrările de modernizare, cât și cele de întreținere curentă.
Pe șantierul LOT 2 – DJ 184A, s-a realizat armarea, cofrarea și turnarea plăcii de...
Fonduri pentru Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală
Consilierii județeni au alocat fonduri pentru Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”, în cadrul ultimei ședințe ordinare.
”Aici, sub coordonarea dr. Marga Pârvănoiu, medic șef al Secției de Neonatologie, se duce în fiecare zi o luptă tăcută, dar...
Au început lucrările la centrul de zi pentru copii din Bârsana
Centrul de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie din Comuna Bârsana începe să prindă contur. După semnarea contractului de execuție, în valoare de aproximativ 1.600.000 lei cu TVA inclus, zilele trecute s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.
„Am emis...
Angajaţi ai primăriei Recea „s-au transformat” în…fierari-betonişti!
Primăria Recea s-a hotărât să-şi execute o lucrare în regie proprie. Astfel, angajaţii nu au mai stat pe gânduri şi s-au transformat, pentru câteva săptămâni, în fierari-betonişti şi dulgheri!
„Cu echipa de la primărie, ne-am transformat în fierari-betoniști și dulgheri. Cu soluția tehnică de la...
Start la introducerea reţelelor de apă în Rona de Jos
Săptămâna trecută au început lucrările de introducere a rețelei de apă pe strada de lângă Biserica Veche din Comuna Rona de Jos. Traficul rutier este restricționat în intervalul orar 8:00-18:00 pe durata acestora.
Lucrările fac parte din proiectul privind „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă...
Celebrități de Maramureș • Cine au fost non-românii celebri din istoria noastră?
Cu românii e clar, avem fel de fel de manuale, cărți și articole la timp trecut și prezent ce ne elogiază maramureșenii celebri. Nu insistăm, îi cunoașteți. De la regele dacilor liberi Pieporus încoace, până în zilele noastre. Dar cine au fost ceilalți, oamenii...
Trenurile soarelui în 13-14 iunie
Compania CFR Călători a anunțat că lansează Trenurile soarelui, care leagă mai multe zone din țară de litoral, în 13-14 iunie.
Turiștii vor avea în total la dispoziție 54 de trenuri directe ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu stațiunile...
356 de percheziții pentru combaterea criminalității
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, s-au desfășurat mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară.
Marți, 3...
Gura lumii ☺ Măcar stai să treacă mistrețul, civilizat
Conduci pe drum județean, ba chiar rapid. Te uiți în decor și brusc, în loc de maci sau ce căutai cu privirea, vezi în câmp...un semn de circulație! Te uiți mai bine, da. Sigur că de unde ești nu vezi că acolo e intersecție...
10 ani de „Orașul din inima mea”
Acum un deceniu, profesoarele Ioana Delia Popovici şi Delia Ana Petcaş puneau la punct proiectul naţional „Oraşul din inima mea”.
În 4 iunie este celebrat un deceniu de creație, comunitate și iubire pentru orașul Baia Mare. Conferinţa menită să marcheze momentul aniversar se va bucura...
În Băiuț, primul simpozion de silvoterapie din România!
Cercetători, cadre didactice și studenți, de la universități de prestigiu din țară, și-au dat întâlnire la Băiuț. În pădurea codrilor seculari, mai exact. Tema de discuție: silvoterapia.
„Ce poate fi mai frumos decât o plimbare prin codrii seculari?! Am avut ocazia să particip la primul...
Cablurile aeriene, îndepărtate din tot orașul Borșa
Miile de kilometri de cabluri aeriene de pe raza întregului oraș Borșa vor dispărea încet, dar sigur. Primăria promite asta, iar muncitorii s-au apucat deja de treabă.
„Când ridicăm ochii, admirăm albastrul cerului și munții care înconjoară Borșa. Fără miile de kilometri de cabluri montate...
Înapoi în timp cu 27 de ani • Un sat, un avion rusesc, o poveste de-acum 80 de ani, descifrată
Grație unui om strângător, ne-am reîntâlnit cu o felie de istorie de presă. Scrisă de același semnatar, în același ziar, acum... 27 de ani! Un tânăr jurnalist mergea într-un sat de deal, undeva între județele Maramureș și Sălaj, în căutarea unui avion doborât în...
Proiect greșit, modificat pe parcurs, în Lăpușel
Administrația publică din Recea a implementat un proiect de investiții în satul aparținător Lăpușel. Din păcate, acesta nu a fost ceea ce trebuia, fiind greșit. Acum greșelile s-au remediat, dar pe cheltuiala proprie a primăriei.
„Am modificat proiectul pe strada Primăverii, în Lăpușel, prin HCL....
















































