Comuna Recea și-a finalizat pistele de biciclete, sunt chiar folosite și îndrăgite de localnici, ne spune primarul Alexandru Ardelean. Acum, așteaptă un semn dinspre Baia Mare pentru o conectare a pistei din Sat Săsar cu cea băimăreană de pe malul Săsarului. „Traseul ar exista, există...

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, susţine că „după aproape două decenii de probleme și întârzieri, infrastructura de la Fărcașa este, în sfârșit, finalizată. Împreună cu dr. ing. Vasile Roman, directorul ADI Deșeuri Maramureș, ne-am asumat să îndreptăm greșelile ultimilor 20 de ani și să...

Copleșiți de frumusețea toamnei, am făcut săptămâna trecută reportaj în care am „pictat” Maramureșul în roz, l-am făcut de poveste, așa cum îl fac toți, în reportaje AI, în pictoriale, în pliante. E și așa, nu negăm. Dar Maramureșul mai are o față ascunsă....

Comuna Băița de sub Codru cheltuie aproape 400.000 de lei anual pe facturile de curent, ne spune primarul Bogdan Cătălin Pop, drept pentru care s-a depus cerere de finanțare pentru parc fotovoltaic de 240 de KW, dar în egală măsură și pentru stocare de...

Autoritatea locală din comuna Recea a pariat anul acesta pe proiectele sociale. Primarul Alexandru Ardelean e foarte mândru de realizare, crede că acesta e un ajutor direct spre cetățeni, nu povești. Ne detaliază. “Avem trei proiecte sociale, prin FDS și FEADR. Unul e centru de...

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, a avut loc semnarea contractului de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare din Baia Mare. La eveniment a fost prezent și Marcel Boloș, directorul ADR Nord-Vest. Primarul municipiului, Doru Dăncuș, a precizat că lucrările vor demara abia anul...

Interpretul de muzică populară Pătru Bârlea, originar din satul Berbești, a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Giulești”, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate artistică și pentru contribuția la păstrarea cântecului popular maramureșean. Cu o carieră de peste 50 de ani,...

Un eveniment dedicat Lăsatului Secului va fi organizat astăzi, 11 noiembrie, de la ora 17:00, la Cercul Militar din Baia Mare. Manifestarea va reuni ansambluri folclorice, interpreți și iubitori ai obiceiurilor păstrate din generație în generație. În comunităţile tradiţionale, Lăsatul Secului era un prilej...

Peste 60 de părinți au participat la o întâlnire cu polițiștii maramureșeni, organizată la Școala Gimnazială din Groși, în cadrul campaniei „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”. Acțiunea a avut ca scop informarea părinților despre...

CSM Baia Mare a avut o reprezentare de succes la Campionatul European IFBB de fitness pentru copii, organizat la Varșovia. Micile sportive pregătite de Maria Magdalena Szabo au obținut rezultate foarte bune, reușind să câștige cinci medalii: trei de aur și două de bronz. La...

Localnicii din comuna Recea au semnalat pe rețelele de socializare că e nevoie de instalarea unor semafoare la trecerile de pietoni expuse riscului de accidente. Solicitarea vine după ce zilele trecute un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada pe...

Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare a primit o Diplomă de Excelență din partea administrației județene, pentru implicarea voluntarilor în sprijinul comunității. Distincția a fost primită, în numele întregii echipe, de Erika László, conducătoarea filialei din Baia Mare și coordonator național al operațiunilor medicale,...

Administrația locală din Târgu Lăpuș vine în sprijinul cetățenilor și al firmelor care înregistrează datorii la primărie. Astfel, datornicii ar urma să scape de plata penalităților pentru întârzierile la plată. Trebuie menționat însă că datoria în sine nu se șterge. „Am inițiat proiectul de hotărâre...

În urma verificărilor efectuate de reprezentanții Gărzii de Mediu Maramureș în toate localităţile din județ, s-a constatat o ușoară creștere a procentului de deșeuri reciclate, însă în continuare Maramureșul este departe de ținta de 55%. O îmbunătățire a fost dată și de implementarea sistemului...

Urmare din nr. 11096/ 3 noiembrie 2026 Topul Firmelor Maramureșene, „evenimentul emblematic al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș” a ajuns în acest an la a XXXIII-a ediție, continuând astfel „o tradiție dedicată recunoașterii valorii, performanței și spiritului antreprenorial local”. „Organizat în cadrul Galei Businessului...

O porțiune de aproximativ 250 de metri de pe strada Iasomiei, din comuna Fărcașa, a fost asfaltată. Lucrările au fost finalizate pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Amurgului din Sârbi și cea cu strada Viitorului din Fărcașa. Înainte de turnarea asfaltului, carosabilul a fost...

În cadrul programului ”Școala Altfel”, elevii clasei a V-a A ai colegiului Național ”Gheorghe Șincai” au participat la o activitate practică și plină de semnificație, organizată de Serviciul Medicină Școlară și Serviciul Vârstnici, din cadrul Direcției de Asistență (DAS) Socială Baia Mare. ”Elevii împreună cu...

Una dintre clădirile emblematice ale municipiului Sighetu Marmației a fost reabilitată. Este vorba de Centrul Cultural care a fost refăcut complet și care acum este pregătit să găzduiască evenimentele culturale din oraș. „Centrul Cultural din orașul nostru a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, transformându-se...

În lipsa autorităților care să ne detalieze, nu putem decât să facem constatări simple. De exemplu, observăm că s-a reabilitat elegant primăria Câmpulung la Tisa, fosta casă veche are acum imagine elegantă, de sediu de primărie. La fel, în fața primăriei Sarasău se află o...

În data de 14 noiembrie va avea loc deschiderea oficială a Centrului rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”, situat în localitatea Berința. Proiectul este dezvoltat de Asociația Piciorușe Little Feet din Baia Mare, iar centrul este rezultatul unui demers început în urmă cu mai...

Una dintre noile voluntare ASSOC a reușit o performanță deosebită. Marie-Heidi Ezingeard, în vârstă de 23 de ani, a pornit din Franța spre Baia Mare pe bicicletă și a parcurs peste 2.000 de kilometri în 2 luni de zile până la destinație. ”După 2 luni...

Miercuri, 11 noiembrie, Casa de Cultură Târgu Lăpuș va găzdui o nouă campanie gratuită de determinare a dioptriilor. Persoanele interesate să-și schimbe ochelarii vor avea parte de o serie de facilități, explică reprezentanții primăriei. Astfel, pentru o nouă pereche ramele de ochelari sunt gratuite și...

La Recea, se lucrează intens. Sunt în curs lucrări la rețele de apă/canal prin POIM/Vital pentru Re­cea și Mocira, ajunse la 60%. Primarul Alexandru Ardelean ne spune că pregătește o depunere de proiect de canalizare pe Fondul de Mediu, pentru Bozânta Mică, tot canalizare....

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, a fost selectat în finala Festivalului Național-Concurs „Ethos Film Fest”, ediția a II-a. Producția realizată de Corina Isabella Csiszár (filmări, montaj: Florin Avram) va fi proiectată în cadrul...

Marți, 10 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR Sport, CS Minaur Baia Mare întâlnește în Sala Giulești, într-un meci din cadrul etapei 9 a Ligii Florilor, formația Rapid București. Anticipăm că va fi un nou meci dificil pentru echipa noastră, care nu...

Lucrările de reabilitare la strada Bobâlna din Sighetu Marmației avansează și în curând vor fi gata, a precizat primarul Vasile Moldovan, în urma unei vizite pe șantier. „Am fost pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor și avem vești bune pentru locuitorii din zonă și...

Proaspăt învestit în funcţia de prefect al judeţului Maramureş, Florian Sălăjeanu, a decis să se deplaseze în comuna Poienile de sub Munte pentru a sta de vor­bă cu comunitatea aflată în şoc după tragedia produsă aici. Comunitatea este tulburată după ce, cu o săptămână în...

Polițiștii din Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune de control în cadrul planului „Blocada”, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic. În cele 90 de minute de acțiune, oamenii legii au legitimat 91 de persoane și...

Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighetu Marmației face un pas important spre digitalizare. Astfel, cu ajutorul tehnologiei moderne, activitatea unității sanitare devine mai eficientă, iar pacienții beneficiază de servicii într-un timp mai scurt. În cadrul proiectului „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Sighetu Marmației”, finanțat prin Programul Sănătate, cu...

În Tăuții Măgherăuș se pregătește spațiul pentru ridicarea centrului de zi COCON by ASSOC, unde va funcționa o comunitate terapeutică dedicată copiilor cu dificultăți emoționale și comportamentale și familiilor acestora. Centrul va avea o capacitate de aproximativ 60 de beneficiari anual și va oferi servicii...