Un nou număr APŞA

1
447

În ultimul număr (90) al periodicului Apşa, gazetă regională social politică din Transcarpatia, editată de Uniunea Regională ”Dacia” a românilor din Transcarpatia, cu sediul în Apşa de Jos (director, dr. Ion M. Botoş, redactor şef, Echim Vancea) sunt relatate evenimentele din ultima perioadă petrecute în dreapta Tisei sau în cadrul proiectelor transfrontaliere. Elvira CHILARU, redactor-şef al redacţiei emisiunilor în limba română de la Compania Regională de radio şi Televiziune din Ujgorod-Transcarpatia scrie pe larg despre Ziua Bunei Vecinătăţi România- Ucraina, manifestarea organizată în toamnă, la Biserica Albă, pentru comunităţile de pe ambele maluri ale Tisei, români şi ucraineni, în urma unei decizii comune a preşedintelui Administraţiei Regionale de Stat Transcarpatia, Ghenadii Moskali, şi a prefectului de Maramureş, Anton Rohian.
”Regiunile noastre de frontieră, marginalizate mult timp de conducerile celor două ţări, au nevoie de o dezvoltare intensă, de un flux de investiţii în economie, de fondarea unor întreprinderi comune şi nu doar de schimburi culturale, deşi şi ele au o valoare inestimabilă. În acest sens, podul peste Tisa ce va lega Sighetu Marmaţiei de Biserica Albă devine nu numai o opţiune frumoasă, ci o prioritate în activitatea structurilor de conducere.”
Un alt eveniment important prezentat este semnarea MEMORANDUMULUI DE COOPERARE ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI ÎNTRE ROMÂNIA ŞI UCRAINA. Totodată puteţi citi cronica la cele două albume O CRONICĂ ILUSTRATĂ A MARAMUREŞULUI ISTORIC, semnate de dr. Ion M. Botoş. Acest număr Apşa a fost realizat în colaborare cu Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Satu Mare.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.