Debirocratizare

0
504

Maramureşenii care vor să obţină un permis de conducere, un paşaport sau un certificat de înmatriculare nu vor mai avea de făcut atîtea drumuri în Baia Mare. Măsurile luate fac posibilă plata taxelor la Trezorerie, la casieriile/ ghişeele Serviciului Paşapoarte şi Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau online.
De acum înainte, taxele pentru documentele amintite nu vor mai fi plătite la CEC. Sînt vizate taxele pentru permis de conducere, înmatriculare permanentă, temporară sau provizorie, taxa pentru numere preferenţiale sau pentru păstrarea numărului de înmatriculare. Valoarea taxelor şi tarifelor rămîne neschimbată. Actele necesare şi termenele de eliberare a documentelor în discuţie rămîn neschimbate. La fel stau lucrurile şi în cazul paşapoartelor, fie ele temporare sau electronice.  Plata acestor taxe se poate face în contul Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş RO40TREZ436502602X014668, deschis la Trezoreria Municipiului Baia Mare, inclusiv online, dar la momentul depunerii cererii, solicitantul trebuie să prezinte extrasul de cont doveditor, certificat de bancă. Cererile pentru eliberarea paşapoartelor se pot face la orice serviciu public comunitar, indiferent de locul de domiciliu. Pașaportul simplu electronic poate fi ridicat de la orice serviciu de specialitate, nu doar de la cel la care a fost depusă cererea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.