Dogarii din Lăpuşel

0
674

Au apărut fabricile de butoaie (în Maramureş avem două), care folosesc utilaje moderne de prelucrare a lemnului: gatere, decojitoare, banzicuri, circulare. Acestea confecţionează mai ales baricuri de 225 litri, din lemn de salcîm şi stejar, pentru export. Dar au mai rămas şi cîţiva dogari, meşteri care lucrează cu unelte manuale, în bună parte, şi prelucrează lemnul de stejar, salcîm, dud, uscat pe cale naturală.
Unul dintre aceşti dogari este Aurel Lazea din satul Lăpuşel, comuna Recea. Ajuns la vîrsta de 80 de ani, meşterul ne-a întîmpinat cu umor, la poartă, căci tocmai primise ziarul de la poştaş (este abonat de 30 de ani). Ne-a povestit că a venit în Maramureş la vîrsta de 11 ani, împreună cu familia sa. A învăţat meseria de dogar de la tatăl său, în satul natal Gîrda de Sus, cătunul Tănăşeşti, din Munţii Apuseni, judeţul Alba. Era mezinul între cei 9 copii ai familiei Lazea. Aşa a început, îl ajuta pe tatăl său să repare ciubere, totul se făcea manual, cu cuţitoiul (mezdreaua), securea (barda), fierăstrăul de două persoane, sfrederul… Doaga era crăpată pe fibră şi lăsată la uscat în stivă. A învăţat să facă butoaie (folosea focul pentru profilul curbat), ciubere, putini, oticauă, căzi, coveţi, găleţi…
Fiul său, Dinu, are 50 de ani şi a deprins şi el meseria de dogar, dar este salariat la SGA şi intră în atelier în timpul liber, aşa că încă mai învaţă din experienţa de o viaţă a tatălui său. Primesc comenzi din tot judeţul, în acea zi urma să vină un client din Borşa să ridice un butoi cu cep, de 20 l, cum vezi în casele mari. Lucrau la o cadă cu gardină de 50 cm, pentru un client din Ardusat.
În faţa invaziei de vase de sticlă, inox, plastic alimentar, fibră de sticlă, puţină lume mai ţine în gospodărie obiecte de lemn. Uită că vinul şi pălinca (horinca) îmbătrînesc doar în butoi sau bărbînţă de lemn, din care preiau taninul. Varza se murează cel mai bine în ciubăr cu capac. Cepurile se fac din lemn de esenţă moale (brad, plop, răchită). Între doage, pentru etanşeizare, se pune spetează (frunze uscate de papură).
Tatăl său călătorea două luni pe an prin toată ţara cu ciubere de vînzare, în căruţa cu coviltir şi roţi de lemn, trasă de cai. Acum, totul s-a schimbat. Aurel Lazea munceşte cît îl lasă puterile, iar dacă nu munceşte două-trei ore pe zi, noaptea nu poate dormi!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.