Pe acoperișul Maramureșului • Pasul Prislop- istorie, kitsch, deturnare de fonduri?

0
353

Unul dintre cele mai frumoase locuri din Maramureș se află la margine de județ, între munții Rodnei și ai Maramureșului, în pasul Prislop. Revii acolo, periodic, ca la o catedrală renascentistă, să te minunezi. Dar de fiecare dată, gata minunat, pleci și dezgustat. Omul/borșeanul, nu încetează să te surprindă!!
Prima observație, drumul este aproape perfect. DN18 este în sfârșit demn de o intrare monumentală de județ. A doua, urcând pe Prislop, e că pădurea odinioară rasă în această zonă, se regenerează superb! Practic, avem o pădure tânără de brad, cu vechime clar… spune ironic montaniardul Ionică Pop. „Fără multă gândire, vă garantez că pădurea aceasta e de 30 de ani… rasă începând din 1990 încoace, regenerată singură” Ajungi în vârf și vezi locația. Apare prima problemă. Tarabe, mizerie, kitsch.

Pe de-o parte moteluri. Pe cealaltă parte a drumului, mănăstire, stână, plus un loc ce trebuia musai vizitat. Un centru de ne-informare și sub-dezvoltare a turismului. Dar salutăm între timp inițiativa primăriei, care tocmai face rețea de electricitate pentru șirul de case de vacanță și pentru pârtia de schi ce tocmai își schițează un lac pentru zăpada artificială. Deși e cel mai propice loc din Maramureș pentru schiul târziu, s-a schiat și-n luna mai!! Alegem să vizităm centrul de informare. Mergem pe drum offroad pe lângă mănăstire, pe lângă o stână nu foarte curată, dăm de un gard și o poartă rustice, din laturi de scândură, în clasic stil borșean, pe care suntem avertizați să nu intrăm, e câine rău. Ne contrariază însă ce e în curte… drum de pământ cu stâlpi de iluminat public cu panouri fotovoltaice moderne, o eoliană ce nu funcționează dar ar asigura electricitatea într-o zonă ce încă nu are așa ceva. Apoi, o clădire ce arată ca un bunker, dar cu ferestre mari, neterminată.

Cum intrăm în curte, vine câinele rău, apoi ies doi oameni din clădire. În pur stil borșean, prima grijă…”De ce ați intrat, dacă scrie Intrarea interzisă?/Pentru că e spațiu public…centru de informare?/Nu e deschis, nu e finalizat, vă rog să plecați” Zis și făcut, nu înainte de a vedem tabla de proiect. “Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare Parcul Național Munții Rodnei Planul Operațional Sectorial Mediu”. Contractul datează din 30.11.2010… are o valoare de 6.863.723 lei, adică aproximativ un milion și jumătate de dolari, la acea vreme, dacă nu chiar două milioane de dolari. Îngropați într-un centru închis, din care ești fugărit. Aparent al nimănui…tabla însăși de proiect e ruginită, dar se mai vede sigla Consiliului Județean Maramureș…

Iată o altă finanțare europeană părăsită, îngropată în hârtii. Nefunc­țională, din păcate, deși ne scremem și căznim, la nivel declarativ, să dezvoltăm turismul în Maramureș!! Trist. Așa că întrebăm la conducerea Parcului Național Munții Rodnei, ce e cu cazemata europeană…”Da, Parcul trebuia să fie beneficiar. Noi am scris proiectul, dar nu noi am făcut lucrările, n-am văzut nici un ban. Până la urmă, partener a devenit Consiliul Județean Maramureș, s-a făcut clădirea, trebuia să preluăm, dar directorul dinaintea mea a refuzat, clădirea era neterminată, ploua înăuntru, nu era acces, era neterminat. A început scandal cu C.J. Maramureș, au urmat anchete DLAF, ANAF, până la urmă Consiliul Județean a dat banii înapoi, dar pentru că n-am preluat, au dat în judecată Parcul, RNP și ministerul. Suntem în instanță, am mutat cauza din Baia Mare la București. Noi ne-am ținut de treaba noastră, am făcut albume foto, trasee tematice, dar nu preluăm așa ceva. Nici pe noi nu ne lasă să intrăm acolo…”, spune directorul Parcului, Lucia Mihaela Poll.
Revenim deci la locul ce-ți taie suflarea, ne-am stresat destul. Traversăm drumul și ajungem… la legendarul drum al lui Mackensen. Construit cu mână de lucru autohtonă, în vremea primului război mondial. Drumul o ia pe culmi spre munții Maramureșului și merge pe granița cu Ucraina, odinioară cu URSS-ul, până la Poienile de sub Munte. Perfect circulabil, din piatră bătută pe cant, cu maiul, o lecție pentru drumarii de azi!!! Ți se face piele de găină. Și de frig, pentru că aici miroase deja a iarnă, burnițează și nu-s mai mult de 5 grade Celsius. În jur, cât vezi cu ochii, urme de cazemate germane de pe vremea celui de-al doilea război mondial. Tranșee, cazemate, toate vizibile. Din păcate, năpădite de gunoaie și de toalete ad-hoc, grație sărbătorii recente Hora la Prislop… Cu un drum, întrebăm specialistul cum se poziționează locul în care suntem. “Spre Nord, avem vârful Cearcănu, 1848 metri altitudine, cu vârful Negru în dreapta sa, apoi Hăjmaru și Cornu Nedeii. Spre Est, avem dealul Bratului, apoi Obcinele Bucovinei, munții Țibăului, cu vârfurile Tătarca și Lucina. Spre Sud avem vârful Bârjaba, în spatele său curg Bistrița Aurie și Putredu, ce se unesc și cu valea Bila și formează Bistrița. Apoi, e culmea Tomnatecului, ce dă spre creasta principal a munților Rodnei, iar în dreapta avem vârful Gărgălău. În fine, la vest avem vârful Știol, plus DN 18”, spune Ionică Pop. Un loc superb, de vizitat. Dar rar. Pentru că nu te poți desprinde de prezent. E acolo istoria, la fel monumentalismul naturii, dar sunt ofensate de kitsch și de românism în sens nefericit. Salutăm totuși pârtia de schi, dezvoltarea turistică. Ce a răzbit și fără eoliana niciodată folosită a centrului de neinformare, Și fără promovarea ce se putea face.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.