Filmul documentar” MOARTEA… PUNCT SAU VIRGULĂ?”- câștigătorul Premiului I la Festivalul Internațional de Film din Elveția

0
122

Sunt momente în care Universul ne ajută să ne limpezim gândurile, să conturăm o idee ce va duce la o schimbare majoră în viața noastră….trebuie doar să fim receptivi.
Așa s-a întâmplat în 2019, când soțul meu, Călin Terțan, a conștientizat că a venit timpul să aducă la lumină, să dăruiască oamenilor frapanta sa experiență la limita dintre viață și moarte, avută cu ani în urmă….născându-se un film construit din astfel de cazuri. Am început să căutăm oameni cu experiențe de moarte clinică și am găsit cel puțin 25 de persoane, 9 din acestea acceptând să povestească din ineditul experienței lor și altor oameni, spre a-i ajuta să înțeleagă că suntem ființe spirituale care au venit aici, pe Pământ, pentru a avea o experiență materială.
Scopul ei? Să evoluăm spiritual pentru a ne reîntoarce „acasă” mai buni, mai înțelepți, mai aproape de desă­vârșire.
Așa a conceput filmul, care a fost preocuparea majoră a soțului meu pe tot parcursul anului 2019. El a fost realizat cu ajutorul unei echipe tehnice de excepție, Photon Media, al cărei talent a contribuit la crearea frumoaselor imagini și scene de legătură, care au susținut expunerile personajelor. Și pentru că menirea filmului este să ne apropie de răspunsurile la marile întrebări existențiale care au măcinat omenirea din zorii existenței sale, Universul ne-a creat circumstanțe de lucru fără obstacole.
Am avut bucuria participării la film a unor personalități marcante în domeniul lor de activitate, distinșii Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Conferențiar Univ. Dr. Ionel Mohîrță și Prof. Univ. Dorel Vișan.
La Sibiu, la Festivalul Internațional de Film ASTRA 2020 a fost selectat în finală, printre primele 20 de filme din 3.000 înscrise, fiind filmul cu biletele epuizate cel mai repede. Anul acesta, la finalul lunii noiembrie, a câștigat Premiul întâi la secțiunea „Cel mai bun film documentar „ la Festivalul Internațional de Film din Elveția, SIFF 2021, unde a participat, sub traducerea prof. Luminița Faur.
Această recunoaștere națională și internațională ne adâncește credința că lumea este tot mai mult preocupată de latura spirituală a vieții, că tot mai mulți oameni înțeleg că nu suntem doar ceea ce reprezintă corpul fizic, ci „templul Duhului sfânt”. Sperăm să reușim să îndepărtăm într-o oarecare măsură teama ancestrală de moarte, înțelegând că iubirea Divină este cu noi aici și dincolo, mereu, iar că menirea noastră va fi împlinită dacă vom reuși SĂ FACEM BINE, ȘI NUMAI BINE pe Pământ….
Informații referitoare la film și vizionarea acestuia se găsesc pe pagina de Facebook: Moartea…punct sau virgulă?
Corina Terțan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.