După datină, românul nostru se plictiseşte şi de bine ca de rău. Am revenit în punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmaţiei pentru câteva ore şi am găsit destul de multe schimbări. Organizatoric, în bine. Sufleteşte, nu. Evident, am şi săpat puţin la bază/sursă şi am descoperit fel de fel de lucruri interesante, nespuse.
Dis-de-dimineaţă în PTF Sighet
Am încercat să aflăm, în primul rând, dacă merge treaba de dimineaţă şi în lipsa “binevoitorilor”, a ONGurilor. Sau dacă e mai organizată, fără valuri de gură cască. Şi chiar am găsit o evoluţie bună a lucrurilor. Cortul UNICEF funcţionează, a devenit centru de triere, absolut necesar. Ba s-a creat un lanţ prin care cei care trec sunt de urgenţă duşi mai departe, spre destinaţiile dorite. Aşa se face că o mare parte din binefăcătorii locali s-au cam retras, partea dreaptă a trotuarului a devenit oarecum…altceva. Din păcate. Aflăm că a apărut un tip de ajutorare oarecum discriminatoriu, este cort al JW numai pentru Martori ai lui Iehova, aşa cum undeva mai discret există un cort unde sunt recuperaţi numai evreii, cu steag al Israelului… Dar pe ansamblu, organizarea e bună. De asemenea, am observat că suntem deja susţinuţi de vecini şi nu numai. Dincolo de avioane şi elicoptere ce survolează, am primit ajutor la sol, dovadă stând maşinile de Poliţie din Cehia, parte a programului Terra 2022, prin care se securizează şi se păzesc altfel graniţele. Suntem graniţă a Uniunii Europene, nu doar a României, nu?
Chirurg de inimă din Texas oblojeşte răni minore la Sighet
L-am cunoscut în punctul de trecere pe medicul american Donald Gibson, specialist în chirurgie vasculară, el a venit de o săptămână să ajute cu ce poate. “Văd că românii fac o treabă fantastică. Oamenii, nu instituţiile. E foarte emoţionant ce se petrece, ce văd. Am văzut imaginile şocante la televizor şi am înţeles că nu pot sta deoparte. Am luat primul avion încoace şi am venit. Nu am nicio legătură cu religia, dar activez la biserica baptistă, acolo pot ajuta. Tocmai am luat de la Crucea Roşie un braţ de pansamente, am nişte copii cu răni şi zgârieturi. Stau cât e nevoie de ajutorul meu”, spune Don Gibson, medic în Houston, Texas, la mai multe spitale printre care Memorial Hermann Hospital. Dar a ţinut să precizeze: „Remember, I’m no hero, they are the heroes!” (Ţineţi minte, nu sunt eu nici un fel de erou, ei sunt eroii!!)
Alte cele, din decor
Părăsim zona punctului de trecere, nu înainte de a ne satisface o curiozitate. Auzisem de „iubitori de Rusia” în Sighet şi am vrut să vedem dacă sunt şi curajoşi. Am fost deci, pe străduţe, la cimitirul eroilor sovietici, din Primul şi din al Doilea Război Mondial. Frumuşel, dar neîngrijit. Urme de lumânări aprinse nu foarte recent, două coroane învechite, o poartă ruptă. Sunt mari şanse ca foarte mulţi localnici să nu cunoască existenţa acestui cimitir al soldaţilor ruşi în Sighet. Luăm apoi calea spre altă zonă de graniţă. Pentru un reportaj de natură, însă nu ne-am abţinut să nu aruncăm un ochi spre graniţă şi spre vremurile prezente. Doar trăim un (alt) moment istoric. Cu sprijinul elegant al Poliţiei de Frontieră, intrăm în satul Valea Vişeului, pe graniţa cu Ucraina, aparţinând comunei Bistra. Primarul comunei ne spune că la mănăstirea de pe Herea sunt găzduiţi 18 copii cu mame, aduşi de vreo 5 zile. Sunt găzduiţi acolo, dar copiii au fost invitaţi să vină să facă cursuri la şcoala din Bistra. Tocmai se organizau. “Copiii? De la 8 luni la elevi de şcoală, ce pot face cursuri în limba lor, la Bistra”, ne spune primarul Vasile Duciuc. Iată un gest mare. Aflăm de asemenea că s-a înteţit paza graniţei şi se strânge laţul pentru traficanţii de orice. Sigur, revenim şi spunem, trafic s-a făcut peste graniţă dintotdeauna, de la femei la covoare, de la vite la ţigări. La acest moment, sunt 27 de persoane din Bistra care efectuează muncă în folosul comunităţii în contul condamnărilor pentru trafic de ţigări. Ceea ce nu înseamnă că s-a terminat. Ba tocmai devine şi mai profitabil. Poliţia de frontieră ne confirmă că au cazuri de treceri ilegale de frontieră, mai cu seamă la Sarasău, Câmpulung la Tisa, Lunca la Tisa şi Valea Vişeului. Din alte părţi, aflăm că foştii cărăuşi de ţigări aduc acum peste Tisa bărbaţi, unii sunt soţii femeilor ce trec prin vamă, alţii doar fug de război. Aflăm de asemenea că li se cer sume exorbitante, inclusiv de către vameşii ucraineni, ca să închidă ochii, de nivelul miilor de euro. De asemenea, aflăm că o familie a dat la trecere 2000 de euro, deocamdată cea mai mare sumă “înregistrată”, în primele zile, pentru a nu sta la coadă şi a nu li se… controla maşina… În Valea Vişeului însă e o linişte de parcă n-ar fi război dincolo. Oamenii îşi văd de treabă. Săteni cu vaci, cu lemne, se aude nelipsita drujbă. În gara legendară a Văii Vişeului e linişte, niciun om, iar şeful de gară şi impiegatul spun că ei n-au avut deloc refugiaţi, chiar dacă probabil or fi în trenurile ce vin dinspre Sighet. Suntem exact în locul unde legenda, total neconfirmată de niciun localnic întrebat, armata română ar fi oprit cu succes o intrare abuzivă a Armatei Roşii, în august 1968, aflată în drum spre Cehoslovacia ce se revolta împotriva Blocului Sovietic. Cum “tovarăşul” Nicolae Ceauşescu al nostru înfierase cu curaj “amestecul în treburili interne”, ne-ar fi pedepsit puţin. Nu, nu s-a întâmplat, nici bătrânii nu ştiu de vreun conflict petrecut aici. Ca să nu mai vorbim de armele laser, ce nu sunt nici acum finisate, deşi atât SUA, cât şi China şi Rusia încearcă arme de gen.
Revenim la ale noastre treburi. E linişte pe limita Maramureşului şi a României cu Ucraina, chiar dacă e mult mai multă viaţă şi activitate în zonă ca de obicei. Cât despre punctul de trecere, am constatat o mult mai bună organizare şi mult mai puţin suflet pus. Înseamnă că devenim europeni, cinici şi cu ochii la profit? Sau că asta trebuia să fie starea de normalitate, de la început?
