Cruciada s-a inversat, dar motivele nu mai sînt de ordin prefăcut religios, ci de natură economică. Migraţia spre Europa de Vest a dat în clocot după războiul civil prelungit din Siria, milioane de arabi se uită cu jind spre civilizaţia libertăţii din Occident, vor şi ei să îşi încerce norocul, să-şi rişte capitalul sau forţa de muncă, să locuiască în cele mai dezvoltate şi sigure state. S-au săturat de război, au un motiv temeinic să emigreze. Europa nu se poate opune, frontierele nu pot fi închise cu garduri de sîrmă ghimpată, cum încearcă Ungaria. Uniunea Europeană, inclusiv România, are nevoie de forţă de muncă nouă, tînără. Trebuie să primim refugiaţi/imigranţi şi să le oferim locuri de muncă.
Riscuri apar, ca în orice „cruciadă”. Există drame individuale care ne emoţionează, cei care nu se vor putea adapta la ritmul capitalismului se vor întoarce acasă, după sfîrşitul războiului, dar şi poveşti de succes în integrare, de oameni care vor întări fenomenul numit invazia musulmană. În Baia Mare, există cîţiva sirieni, unul este om de afaceri. Dacă la centrul de refugiaţi din Şomcuta Mare vor sosi 200 de sirieni, locuri de muncă avem pentru toţi, la firmele mari, pe fluxul tehnologic, în posturi cu muncă repetitivă, pe care tinerii români le refuză. Însă, mai întîi, sirienii vor încerca să ajungă în Germania, unde ajutorul de integrare este de 400 de euro pe lună, dublu faţă de salariul minim din România.
Sirienii şi-au luat lumea în cap, decît să fie încorporaţi în armată şi să moară pe front, preferă să fugă în Europa. Unii îşi iau cu ei soţiile şi copiii şi ţintesc cel mai sigur loc din lume, cu speranţa că îşi vor face o nouă viaţă în democraţia europeană. Sînt musulmani, deci unde se vor aşeza vor schimba structura religioasă şi etnică. Îşi vor construi moschei, UE acceptă libertatea conştiinţei. Există suspiciunea că arabii aduc cu ei terorişti, extremişti religioşi, fanatici ai lui Mahomed. Procesul de selectare este posibil, rămîne ca statele care îi primesc să le supravegheze activitatea subversivă.
Istoria îşi are capcanele ei. Exodul arab este o urmare a eşecului democratizării statelor arabe, primăvara arabă transformîndu-se într-un război hibrid, în care nu ştii cine cu cine se luptă şi cine se află în spatele taberelor. Fără îndoială, este nevoie de mulţi dolari, euro, ruble, pentru a întreţine conflictele din lume.
Imigranţii sînt victime, îşi caută un loc mai bun în raiul capitalist, fug de fierbintele rai arab (de regatele petroliere). În Europa, clima este temperată, iar economia are nevoie de palme proaspete. Capitalismul şi democraţia nu se pot răspîndi în lumea arabă decît în acest mod, o parte dintre arabi să trăiască în Occident şi să se întoarcă în ţările lor din Orientul Apropiat ca promotori ai capitalismului şi democraţiei.
Iată că războiul între democraţie şi dictatură, mascat adesea ca un război de ordin religios, declanşează efecte neaşteptate. Oamenii nu pot fi opriţi să viseze la libertate. A fi liber într-o ţară liberă este visul oricărui pămîntean. A putea să trăieşte oriunde vrei pe Terra, un ideal al tuturora. Cu toţii tînjim la centrul satului, oraşului, ţării, lumii. Speranţa acestor tineri arabi care invadează Europa este să devină cetăţeni ai UE (procedează la fel ca mexicanii, la graniţa cu SUA).
Consecinţele sînt previzibile, firmele din Occident vor avea forţă de muncă ieftină, statele capitaliste se vor întări, democraţia liberală de asemenea, iar aceste mişcări migratorii arată că lumea face paşi importanţi spre globalizarea capitalistă.
