Atenţie la gaz!

0
388

Compania E.ON informează faptul că, în primele zece luni ale acestui an, în aria sa de activitate, s-au înre­gistrat 16 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon, dintre care trei în Maramureş, soldate cu opt victime.

În total, au fost afectate 39 de persoane, din care cinci şi-au pierdut viaţa, evenimentele fiind cauzate, în principal, de coşuri înfundate sau construite necorespunzător sau de folosirea aragazului ca sursă de încălzire. „Ne aflăm în perioada în care începem să încălzim locuinţele şi cînd este absolut necesar să ne reamintim regulile de siguranţă, a căror respectare este vitală atunci cînd utilizăm aparate care funcţionează cu gaze naturale”, declară Teona Oltean, director general adjunct E.ON Distribuţie România. Astfel, la început de sezon rece, coşurile de fum, hornurile şi ţevile de evacuare trebuie verificate pentru a ne asigura că ventilaţia este corespunzătoare. Curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una obligatoriu în sezonul rece, exclusiv prin intermediul firmelor sau persoanelor autorizate, este o recomandare de care fiecare consumator de gaze naturale ar trebui să ţină seama fiindcă, în acest fel, se pot preveni intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Nu în ultimul rînd, aparatele neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă trebuie supravegheate permanent, fiind interzisă utilizarea lor ca surse de încălzire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.