Orașul Vișeu de Sus va avea două zone turistice noi. Valea Vinului și Poiana Novăț sunt două dintre cele mai valoroase locuri ale orașului. Până acum, doar locuri frumoase, însă de acum înainte, două proiecte concrete de dezvoltare.
Pe Valea Vinului se dorește valorificarea borcutului, apa minerală a Vișeului, printr-o zonă de turism și agrement, construită în jurul acestei resurse. În Poiana Novăț se întrevede un concept turistic amplu și modern, integrat în peisaj, alimentat cu energie verde produsă local.
„Analizăm o amenajare hidroenergetică proprie, care să asigure energia, un stoc de apă și infrastructura de bază pentru întreaga zonă. Costuri de funcționare mai mici, autonomie mai mare. Nu facem asta singuri. Avem alături Consiliul Județean Maramureș și pe președintele Gabriel Valer Zetea, care a fost cu noi în teren, la Novăț și pe Valea Vinului, și cu care construim parteneriate directe între oraș și județ, pentru fiecare dintre cele două obiective. Am continuat lucrul la Poiana Novăț, împreună cu specialiști, proiectanți și reprezentanții Parcului Natural Munții Maramureșului. Fiecare soluție trece prin filtrul legii și al protecției mediului. De ce contează? Pentru că turismul e direcția de dezvoltare a Vișeului pe termen lung. Mai mulți turiști înseamnă clienți pentru antreprenorii locali, locuri de muncă mai bine plătite și motive pentru tineri să rămână acasă. Construim pentru oamenii care trăiesc aici azi și pentru cei care vin după noi. Un oraș nu se dezvoltă de la birou, se dezvoltă împreună cu oamenii lui”, au explicat cei din administrația publică locală a orașului. Tot ei îndeamnă populația orașului să-și dea cu părerea despre cum ar trebui să arate zona: „Spuneți-ne cum vedeți viitorul acestor două zone. Părerea voastră contează și o luăm în calcul. Voi ce ați vrea să vedeți acolo? Un loc de plimbare, un ștrand, trasee, ceva pentru copii? Scrieți-ne”.





























