La Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş a fost vernisată, marţi după-amiază, expoziţia de artă plastică a cursanţilor care au deprins tainele desenului şi picturii cu ajutorul Asociaţiei Art-M. Cursurile profesionale de pictură, care durează 9 luni, au fost ţinute la Sighetu Marmaţiei în perioada octombrie 2014 – iulie 2015, şi au început în şi Baia Mare în luna octombrie anul curent. La Sighetu Marmaţiei au fost 12 cursanţi, numărul păstrându-se şi în Baia Mare. Aceştia sunt adulţi şi copii cu vârste între 6 şi 65 de ani, cu preocupări diverse, dar fără studii în domeniul artei: tâmplari, contabili, poliţişti ş.a. Cursurile sunt ţinute de tânărul Adrian Negrea, băimărean originar din Sighet, absolvent de studii superioare de artă la Cluj-Napoca în 2011 şi de teologie, în Baia Mare, în anul 2008. „Cursul durează 9 luni, o perioadă destul de mare. E un curs de iniţiere, de aprofundare a artei, învăţăm istoria artei, partea de teorie, cu proiecţii, vizionări de documentare, şi partea de atelier, munca efectivă, de la formele cele mai simple de desen până la lucrări în ulei, tempera, acuarelă. E un proiect gândit să ajute cursantul atât la nivel personal, partea de terapie prin artă, cât şi să-l îmbogăţească cu cunoştinţe teoretice şi practice. Sunt multe persoane despre care n-ai fi zis niciodată că au un talent, pentru că vin din domenii diferite, şi totuşi există un declic care se întâmplă la curs şi reuşesc să scoată lucrări simpatice, chiar bune, pot să spun. Cursul are o oră şi jumătate sau o oră, depinde de grupă, în prima jumătate avem partea teoretică, iar apoi încercăm să punem totul în practică”, a detaliat Adrian Negrea. Cursanţii plătesc o taxă de 100-120 lei, diferită pentru adulţi şi copii, care acoperă costurile materialelor de curs, ale vopselelor etc.
Expoziţia deschisă la Muzeul de Etnografie cuprinde 42 de lucrări de grafică, pictură (acuarelă, ulei), lucrări realizate în cele 9 luni de curs la Sighet, dar şi câteva lucrări ale proaspeţilor cursanţi băimăreni. La final, cursanţii primesc o diplomă care atestă că au dobândit un anumit nivel de cunoştinţe teoretice şi practice.