Sîmbătă, 21 noiembrie, cu prilejul sărbătorii „Intrarea în Templu a Maicii Domnului”, Preasfinţia Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureş, împreună cu un sobor de preoţi, a celebrat liturghia la biserica „Sfînta Maria” din Baia Mare. În cadrul slujbei, înaltul prelat l-a hirotonit întru diacon pe teologul Lucian Marusciac.
În deschidere, Preasfinţitul Vasile a rostit cuvintele Mîntuitorului Cristos din Evanghelie: „Fericiţi sunt cei care ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el”. Ierarhul a propus apoi spre meditaţie importanţa pregătirii în orice domeniu, fie el personal sau profesional, punctînd asupra faptului că însăşi sărbătoarea de sîmbătă a marcat începutul pregătirii Fecioarei Maria, copilă fiind, spre a-şi dedica întreaga viaţă lui Dumnezeu. „Această sărbătoare ne face să reflectăm la faptul că noi toţi trebuie să ne pregătim pentru evenimentele ce urmează să se desfăşoare în viaţa noastră. Aşa cum ne pregătim prin studiu şi practică pentru o carieră, tot aşa trebuie să ne pregătim şi pentru viaţa sufletească, pentru a face loc lui Dumnezeu în inima noastră. Această perioadă a postului Crăciunului, pe care tocmai l-am început, reprezintă o astfel de pregătire. Omul se pregăteşte prin rugăciune, prin pocăinţă, prin convertirea inimii. Îşi pregăteşte inima, se lasă transformat. În această perioadă ne pregătim pentru Dumnezeu, care vine prin persoana lui Isus Cristos în lume”, a spus celor prezenţi Preasfinţitul Vasile. Tînărul Lucian Marusciac, hirotonit sîmbătă, este originar din localitatea Crăciuneşti. Fiind absolvent al Colegiului Pio Romeno din Roma, teologul a studiat, între anii 2004 şi 2008, teologia în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, Universitatea Babeş-Bolyai, Oradea; a urmat apoi cursurile de Masterat în Teologie Orientală şi Patristică la Institutul Pontifical Oriental, Roma (2008-2010). În anul 2013, a absolvit cursurile doctorale la Institutul Pontifical Oriental din Roma.