Site-ul de turism Trip Advisor va premia 10 destinaţii turistice din România, printre care se află şi Mănăstirea Bârsana, pe locul trei. Mănăstirea a fost fondată în 1993, include o clădire de lemn, considerată printre cele mai înalte din lume. Biserica veche a mănăstirii a fost ridicată în anul 1711, de preotul Ioan Ştefanca. Celelalte destinaţii premiate: Castelul Peleş, cetatea din Alba Iulia, Piaţa Mare din Sibiu, Mănăstirea Suceviţa, Biserica Stavropoleos din Bucureşti, Ateneul Român, Piaţa Sfatului din Braşov, Mănăstirea Voroneţ şi Biserica „Trei ierarhi” din Iaşi. (f.m.)