Nici municipiul dintre ape n-a scăpat de groaznicul peisaj colorat de oameni ai străzii sau cerşetori.
Din prima categorie am cunoscut vreo 4. Unul, fost coleg de generală, a decedat în cârje, chiar în centrul municipiului. Avea 50 de ani. Altul, inginer, a hoinărit 15 ani pe străzi, după ce a părăsit vila părinţilor. N-a apucat 60 de ani, ca fostul maistru, boschetar vreo 8 ani, care a murit sub acoperişul unei foste centrale termice de cartier. Cel mai tânăr s-a prăpădit anul trecut, la vârsta de 45 de ani, după doar câteva luni de hoinăreală pe străzi. Înainte, locuia într-o casă a fondului de stat. Părinţii lui s-au prăpădit mai demult. Calul i-a pierit şi el de foame. Individul a dat-o pe ulei. De aceea şi-a pierdut şi locul de muncă. În casa lui şi-au găsit vremelnic adăpost mai mulţi oameni ai străzii. Doi erau cu studii superioare. Beţii, scandaluri. Omul a fost evacuat din casă. A murit pe drumuri, din cauza alcoolului… medicinal!
După valul de frig din acest an, n-am prea zărit boschetari. Unde sunt aceştia? Unde se pot adăposti ei de ger? – am întrebat-o pe Geta Delescu, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sighetu Marmaţiei.
”Pe raza noastră de activitate am identificat 12 persoane, care, deşi au familii sau domiciliul în Sighet, din diverse motive preferă să trăiască în altă parte, în condiţii mizere. Pe toţi i-am trimis acasă, inclusiv pe cei cu domiciliul în alte localităţi sau judeţe. Inspectorii noştri, dar şi poliţia locală, au în atenţie, în continuare, asemenea cazuri. Dacă mai sunt depistaţi pe străzi sau în parcuri asemenea oameni, aceştia sunt transportaţi la spital pentru a li se acorda asistenţa necesară şi pentru verificarea gradului de sănătate. După aceea se stabileşte ce e de făcut cu aceştia. Noi avem un adăpost de iarnă, cu încălzire, cu 3 paturi, numai că, potrivit legii, aici trebuie să asiguri un paznic, un asistent social şi un îngrijitor! În acest sezon rece, încă nu am avut nevoie să apelăm la acest adăpost. Totodată, avem o programare la Cabinetele medicale şcolare, unde asistentele de acolo asigură permanenţa în cazul în care avem solicitări”.
În clădirea din imagine, şi-au dus veacul de-a lungul ultimilor 25 de ani zeci de oameni fără adăpost. Astă vară, am văzut acolo chiar şi un grup de adolescenţi (aurolaci?). Sâmbătă, am trecut pe acolo. Uşa de la intrare era larg deschisă. Mai încolo era linişte. Semn că acolo nu mai stă nimeni, iarna.
