”Poemele trădează un poet matur, cu o bună tehnică a montajului, cu serioase lecturi poetice. Interioritatea poemului – aspectul cel mai izbitor al poeziei pe care o scrie – e dată de mişcarea lentă, filmică a versului, de rotaţia cuvintelor în cercuri concentrice de expresivitate şi care ascund plescăitul iniţial al pietrei aruncate în adânc…”
(Nicolae Coande)
Regulamentul
cu halatul încheiat în grabă
”uneori mi se pare că tot ce însemn aici
nu sunt decât imaginile
pe care şi le gravează pe piele
prizonierii sau marinarii
scrie în jurnalul de bord
rostirea nu împrejmuieşte şi nu apără nimic
ne îndreptăm
spre uşa acum bătută în cuie
nu ştiu unde să mă duc
spune arhitectul
pe ce sonerii să apăs
la care foaie din carte să mă opresc
eu ce să fac acuma
mă întreabă tata
palmele mişcă noaptea din ţâţâni
o ghicitoare ca atâtea altele
de-a lungul întregii noastre vieţi
în întâmplările cele mai obişnuite
ca şi în cele mai bizare
omul nu are nici cea mai mică idee
despre ceea ce e straniu
şi despre ceea ce e obişnuit
miraculosul şi obişnuitul se confundă
cu uşurinţă în mintea celui care priveşte cu atenţie
medicii cu halate încheiate în grabă
strigă la tine
evitaţi stresul
eu ce să fac acuma
la care foaie din regulament
să mă opresc”
Răspunsul hârtiilor ce ies din palat
”pe talpa piciorului tău
se încrucişează drumurile
lăsaţi-mi palmele libere
şi ele vor face minuni în aer şi pe pământ
ne apărăm greu de noi înşine
tot răul îl purtăm
în recipiente vechi
şi la popasuri ne încredinţăm că orificiile
nu-s prea mari
aşa cum scrie la pagina o sută patru
mereu este o cale
pe care chiar ştiind unde ajungi
mergi totuşi
la umbra mărului din rai
spre tine urca-voi treptele în genunchi
până la da
aşa scriu un poem de urgenţă
hai să ne întâmplăm
la marginile atâtor hârtii ce ies din palat
sărbătorile ne ţin răsuflarea
libertatea mea caută să se recunoască
realitatea te cutremură
şi uşile ce se privesc între ele
eu stau ca un obiect tăcut
şi rezistent la toate
a fi vulnerabil spune paul
este totuşi cea mai mare putere a lui a fi
descoperi că ai rău de pământ
înţelegi că răspunsul nu-l primeşti
ci ţi-l faci singur”
