“Cultul Eroilor”, la ceas de bilanţ

0
442

Joi, 24 martie 2016, în sala de festivităţi a Cercului Militar din Baia Mare, s-a desfăşurat adunarea generală anuală a Filialei Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. A fosta analizată activitatea din anul 2015 şi obiectivele pe anul în curs. Col. (r.) Ioan Bota, preşedinte, şi col. (r.) Ionel Corcodel şi col. (r.) Gavril Babiciu, vicepreşedinţi, au subliniat că scopul fundamental este restaurarea şi îngrijirea monumentelor şi cimitirelor eroilor şi cultivarea dragostei, ataşamentului şi respectului faţă de idealurile sacre, simbolurile şi însemnele naţionale ale patriei, a sentimentelor de recunoştinţă şi preţuire pentru cei care şi-au sacrificat viaţa pentru apărarea integrităţii, independenţei şi suveranităţii ţării. Au fost prezentate proiectele din municipiul reşedinţă de judeţ: modernizarea şi reamplasarea Complexului Monumental al Ostaşului Român şi a Cimitirului Eroilor din Primul Război Mondial de pe Câmpul Tineretului, precum şi demersurile Filialei Baia Mare a Clubului Regalist Român pentru ridicarea unei statui omagiale dedicate Reginei Maria a României. Intenţia conducerii judeţului de a realiza un monument al Unirii în Baia Mare – precum şi în multe oraşe şi comune maramureşene: la Târgu Lăpuş se doreşte reamenajarea, renovarea şi reambientarea Monumentului Eroilor, la Sighetu Marmaţiei se va demara relocarea şi reambientarea Monumentului Eroilor Antifascişti, la Seini se vor reambienta şi renova anul acesta Monumentul Eroilor şi Cimitirul de onoare din imediata vecinătate, la Moisei, Coroieni, Suciu de Sus, Mocira, Recea, Cerneşti, Copalnic Mănăştur, Şomcuta Mare se vor demara lucrări de întreţinere şi modernizare a monumentelor şi simbolurilor eroismului românesc şi marilor oameni şi patrioţi. S-a subliniat necesitatea ridicării unei opere comemorative a martirilor de la 1848 pe Dea­lul Dura, restaurarea Troiţei închinate eroilor români de la 1848 de la Satu Nou de Jos, reamenajarea mormântului eroului paşoptist Pavel Bel de pe dealul Pietriş, reamenajarea Cimitirelor Eroilor din localităţile Ardusat şi Oarţa de Jos, renovarea Casei Memoriale Vasile Lucaciu şi a Complexului Memorial George Pop de Băseşti, precum şi pentru renovarea monumentelor eroilor Mircea Benea de la Chiuzbaia şi Ion Şiugariu de la Băiţa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.