O expoziţie de digrame tactile va fi vernisată luna viitoare, la Complexul Astronomic Baia Mare. “Cerul în mâinile tale” va avea loc în 11 mai, de la ora 12.
“În cadrul acestei activităţi cu totul speciale, atât publicul cu deficienţe sau dizabilităţi de vedere, cât şi publicul obişnuit al planetariului, vor experimenta noi dimensiuni şi perspective ale cunoaşterii cerului, pe o baza multisenzorială, cu ajutorul sistemelor de confort şi prezentare şi al ghizilor voluntari, care vor facilita această experienţă inedită pentru toate categoriile de public”, a punctat managerul de proiect Mihaela Liţe. Expoziţia de diagrame tactile va fi itinerată în acest an, prin mai multe locuri din ţară, muzee şi planetarii. Complexul Astronomic Baia Mare este beneficiarul unei finanţări nerambursabile în valoare de aproape 50.000 de lei din partea Administraţiei Fondului Cultural naţional, pentru proiectul “Cerul în mâinile tale”, clasat pe primul loc la aria patrimoniului cultural imaterial. (c.t.)