Arhitectul-şef al Primăriei Baia Mare, Mircea Dinculescu rămâne în arest şi va avea de plătit cheltuieli judiciare, după cum au decis magistraţii de la Curtea de Apel Cluj. De asemenea, a fost respinsă şi contestaţia depusă de omul de afaceri Vaida Florinel-Mihăiţă, care este cercetat în stare de libertate pentru dare de mită în formă continuată.
„Respinge contestaţiile formulate de inculpatul D. M. arestat în Arestul IPJ Maramureş şi de inculpatul V. F.-M., împotriva încheierii penale 73/CP/26 iulie 2016 a Tribunalului Maramureş. Obligă pe inculpaţi să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”, se precizează în soluţia dată de magistraţii clujeni. Luna trecută, Mircea Dinculescu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj. Arhitectul-şef al Primăriei Baia Mare a fost reţinut de procurorii DNA în 9 iunie pentru luare de mită în formă continuată.




























