Firmele NU vor mai fi sancţionate de ANAF şi alte organe de control fără să fi fost prevenite şi îndrumate

0
523

Firmele din România nu vor mai putea fi sancţionate automat, de organe de control ale statului, cum sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Inspectoratul Teritorial de Muncă, ci numai dacă societăţile vor fi fost prevenite şi îndrumate să îşi remedieze neregulile iar acestea nu se vor fi conformat într-un termen stabilit, potrivit viitoarei Legi a prevenţiei – a informat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Viitoarea lege a prevenţiei ar urma să fie aprobată de Guvern pînă pe 23 februarie 2017, însă pentru a intra în vigoare va mai fi nevoie de adoptarea în Parlament, promulgarea de către preşedintele Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit MMACA, scopul Legii prevenţiei va fi prevenirea aplicării automate a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încît să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate şi să se conformeze dispoziţiilor legale.
Mecanismul de funcţionare a prevenţiei va fi următorul:
Agentul constatator nu va putea aplica sancţiunea contravenţională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenţie.
Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor şi va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă.
Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare.
După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul.
În situaţia în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancţiunile prevăzute de actele normative.
Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenţie o singură dată, pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de 5 ani.
Viitoarea lege a prevenţiei ar urma să se aplice pentru sancţiunile prevăzute de următoarele reglementări: • Codul fiscal • Codul de procedură fiscală • Legea securităţii şi sănătăţii în muncă • Codul muncii • Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă • Legea contabilităţii • Legea dialogului social • Legea privind înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor • Legea privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri • Legea privind ucenicia la locul de muncă • Hotărîrea de Guvern privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.