Costul standard per elev/preşcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2017, creşte de la 3.043 lei/an la 3.740 lei, potrivit a două hotărâri de Guvern adoptate în această săptămână. Şcolile acreditate primesc finanţare de bază, în limitele costului standard per elev/preşcolar, de la bugetul de stat, din sumele defalcare din TVA prin bugetele locale. Costul standard per elev/preşcolar se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcţie de mărimea şi tipul unităţilor de învăţământ, mediul urban/rural şi coeficienţii de temperatură din zone geografice. Pe baza costului standard per elev/preşcolar se alocă: finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi a contribuţiilor aferente acestora pentru unităţile de învăţământ. Nu sunt incluse în această categorie cheltuielile pentru alocaţii pentru transportul la şi de la locul de muncă, precum şi cheltuielile salariale în natură. De asemenea, în funcţia de costul standard se stabileşte finanţarea cheltuielilor cu pregătirea profesională, a cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi a celor pentru bunuri şi servicii. Practic, costul standard per elev din învăţământul gimnazial din mediul urban (considerat coeficientul 1) în 2017 este stabilit la 330 lei/an. Coeficienţii de diferenţiere sunt stabiliţi în funcţie de tipul unităţii de învăţământ (grădiniţă, şcoală gimnazială, liceu teoretic, şcoală profesională, colegiu), numărul de elevi înscrişi, zone de temperatură (sunt şase zone de temperatură identificate), precum şi mediul urban/rural. Astfel, pentru orice categorie de unitate de învăţământ situată în zona 6 (judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Suceava), coeficientul aplicat va fi 1,3061. (c.t.)