Ziua Mondială a Bolnavului, instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 şi celebrată pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes (Franţa), se sărbătoreşte an de an şi la Baia Mare. Data este una fixă, 11 februarie şi coincide cu prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes.
Cu acest prilej, în întreaga lume, creştinii organizează momente de rugăciune, precum şi acţiuni caritabile prin spitale, cămine de bătrâni, dar şi la domiciliul bolnavilor sau a persoanelor aflate în suferinţă. Tema sub care s-au desfăşurat activităţile cu ocazia celei de-a 25-a Zi mondială a bolnavului este însuşi motto-ul ales de Papa Francisc în mesajul său: Uimire pentru ceea ce face Dumnezeu: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic…” (Lc 1,49).
În acest an, la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, programul de rugăciune a debutat prin celebrarea Sfântului Maslu de către Preasfinţitul Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureş, împreună cu un sobor de 14 preoţi din Eparhie. Timp de aproape două ore, peste 100 de persoane s-au unit în rugăciune şi au cerut Bunului Dumnezeu alinare pentru suferinţa bolnavilor din spital, precum şi a tuturor suferinzilor din lume. Pe parcursul şi după încheierea rugăciunii, a avut loc ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor din spital şi din alte spitale din Baia Mare. De asemenea, preoţii au împărţit tuturor persoanelor internate cărţi de rugăciuni, rozare şi iconiţe. Şi toate acestea pentru că, aşa cum a afirmat Preasfinţitul Vasile în cuvântul său de învăţătură, „boala este şi o ocazie de a trece la un alt nivel de credinţă… momentele de încercare şi de suferinţă pot să fie o ocazie de apropiere mai mare faţă de Dumnezeu şi nu un moment de disperare, aşa cum suntem tentaţi să le trăim”. „Credinţa noastră se activează atunci când ne abandonăm în mâinile Lui, după modelul Sfintei Fecioare Maria, cea pe care astăzi o invocăm ca tămăduitoare a tuturor. Tămăduitoarea bolnavilor, tămăduitoarea noastră, a trupurilor şi a sufletelor, să rămână mijlocitoare pentru noi, să ne fie mereu model şi să ne facem şi noi slujitori, îngrijitori ai celor care au nevoie de noi!”, a mai spus Arhiereul.
În mesajul dat cu ocazia acestei zile, Papa Francisc transmite apropierea sa faţă de cei aflaţi în suferinţă, precum şi mulţumire tuturor celor care au grijă de ei: „Doresc să exprim apropierea mea de voi toţi, fraţi şi surori care trăiţi experienţa suferinţei, de familiile voastre; precum şi aprecierea mea pentru toţi cei care, în diferitele roluri şi în toate structurile sanitare răspândite în lume, lucrează cu competenţă, responsabilitate şi dăruire pentru alinarea voastră, îngrijirea voastră şi bunăstarea voastră zilnică. Doresc să vă încurajez pe toţi, bolnavi, suferinzi, medici, infirmieri, rude, voluntari, să contemplaţi în Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, garanta duioşiei lui Dumnezeu faţă de fiecare fiinţă umană şi modelul abandonării în voinţa sa; şi să găsiţi mereu în credinţă, hrănită de Cuvânt şi de Sacramente, forţa de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe fraţi şi în experienţa bolii”.
Evenimentul a fost organizat, ca în fiecare an, de către Asociaţia Medicilor Catolici din România, Filiala Maramureş – preşedinte, dr. Ilieş Alexandru şi Parohia Greco Catolică nr. IX – Spitale Baia Mare, administrator parohial, pr. Mihai Şimonca.
(Informaţii furnizate de Biroul eparhial de presă)
































