Trei ştiri de la răsărit

0
334
Editorial Graiul Maramureşului

Trebuie să privim cu sporită atenţie spre Răsărit. În ultimii ani, parcă s-au întors peştii spre izvoare, Răsăritul se încruntă pe zi ce trece, deşi spune că vrea linişte. Coada unei reptile se zbate nu a moarte, ci a înviere. Este un an teribil de agitat în Vestul Europei. Alegerile din Franţa şi Germania au intrat în zodia cocoşului de munte în timpul rotirii. Care nu aude bine în timpul împerecherii. Şi atunci vânătorii care se prefac neştiutori trag cu puşca. De obicei îl nimeresc, că devine o ţintă fixă. Nu o fi chiar atât de simplă starea Europei. Dar comparaţia ne poate face să fim mai atenţi. Promiteam prin titlu trei ştiri de la Răsărit. De dincolo de Prut. Dodon, preşedintele, îşi ridică freza în faţa ambasadorilor român şi american. Excelenţele lor Daniel Ioniţă şi James D. Pettit au semnat o scrisoare comună expediată pe adresa lui Dodon, în care acuză atitudinea „neprietenoasă” din partea preşedintelui moldovean, în legătură cu gestul său de a nu permite militarilor moldoveni să participe la un exerciţiu în România. Aroganţa lui Dodon mi s-a părut de prost gust. El, cel de la Chişinău, nu acceptă comentarii de la nimeni şi le-a cerut celor doi ambasadori „să nu ofere lecţii preşedintelui Republicii Moldova”. Este vorba de un exerciţiu al militarilor din SUA, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia şi Ucraina, care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii februarie, în judeţul Galaţi. Scrie Igor Dodon celor doi domni: „Aş vrea să văd reacţia Casei Albe sau a Palatului Cotroceni la un eventual comentariu de acest tip, spre exemplu, al ambasadorului Republicii Moldova la Washington sau Bucureşti. În acest context, ţin să menţionez, încă o dată în plus, că Republica Moldova este un stat suveran şi independent care pledează pentru relaţii bune absolut cu toate statele lumii”. Asta-i situaţia. Lecţia lui Putin de la Moscova îşi arată roadele. Doresc să apun că poziţia lui Dodon este admirată de unii din România. Cum că unii ambasadori din România conduc ţara fără permis, din butoane ascunse. Mai este ceva: şi scrisoarea şi răspunsul lui Dodon au fost publicate în presa din Moldova.
O altă ştire de la Răsărit. De la Kremlin, Putin a elaborat legea „războiului sfânt”. Care prevede pedeapsa cu un an de închisoare pentru cei care vorbesc de rău credinţa ortodoxă în afara lăcaşurilor religioase. Dacă vreun enoriaş se revoltă în biserică, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare. Ne aducem aminte de grupul tinerelor rusoaice care s-au dedat la acte obscene într-o biserică. Ca să le poată condamna, s-a dat o lege pentru toată lumea. Biserica Rusă şi Primăria Moscovei au un plan ambiţios de a construi în capitala Federaţiei Ruse 200 de biserici. Roata s-a învârtit. O deputată a cerut interzicerea unui film despre povestea de dragoste dintre ţarul Nicolae al II-lea şi o balerină. Ultimul ţar a fost canonizat în anul 2000. Ori sfinţii nu au asemenea preocupări. Preşedintele Putin a stabilit o legătură strânsă cu Biserica Ortodoxă Rusă. Unii vorbesc că este o Biserică plină de agenţi. Ofensiva pravoslavnică a liderului de la Kremlin este îndreptată spre ţările majoritar ortodoxe. Semne de îmbrăţişare se văd în Serbia. Naţionaliştii sârbi sunt extrem de activi. Nici bulgarii nu dorm. Sunt atenţi la oamenii de afaceri ruşi şi greci care au binecuvântarea Moscovei. De la Patriarh la preşedinte.
A treia ştire vine din partea lui Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari şahişti ai tuturor timpurilor. După ce s-a retras din şahul profesionist, a activat în fruntea opoziţiei împotriva lui Putin. A fost hărţuit, ameninţat, chiar arestat de două ori. Acum trăieşte în SUA, unde scrie articole şi cărţi despre ţara lui. I se pare ciudată relaţia tăcută a lui Trump şi Putin când cele două ţări nu au interese comune. Mai crede Kasparov că o mişcare marginală astăzi s-ar putea transforma mâine într-o puternică tendinţă. Despre Putin crede că va fi la putere până va fi îndepărtat cu forţa. În 2012, a avut şansa să plece paşnic. „El e un dictator, iar alegerile sunt un teatru”, spune Kasparov.
Acestea ar fi ştirile de la Răsărit. Aud vorbe care mă pun pe gânduri. Că prin România ar fi lideri care ar dori spargerea Uniunii Europene. Dar unde vreţi să mergeţi? Ştire de ultimă oră: La Moscova, duminică, a avut loc o manifestaţie cu vreo 15.000 de oameni care au strigat „Rusia fără Putin!” Atât.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.