Au trecut zece ani de când România a aderat la Uniunea Europeană. Un deceniu în care s-a trecut de la entuziasm (şampanie şi artificii în Centrul Vechi al Băii Mari) la îndoieli, analize, chiar umori la adresa Clubului. În primă fază contestările le puteai auzi la bufetul din colţ, unde personaje puse pe viziuni se uitau chiorâş spre noua aderare. Toate relele veneau de la Buxelles. Era un fel de critică aristocratică a omului de rând care percepea în sine că avem o şansă de mai bine, dar cum opoziţia este la modă, gura târgului este slobodă. Cine are răbdare dar şi privilegiul de a asista la aceste păreri ad-hoc se umple de harul şi hazul poveştilor. Ador aceste împrejurări mai ales în lumea satului unde informaţia prinsă din zbor este copios completată cu imaginaţia fiecăruia. Mă aleg cu părerile unor oameni simpli care nu sunt întotdeauna lipsite de tâlc. Chiar despre Uniunea Europeană, căreia i-au descifrat binefacerile cei care au reuşit să acceseze fonduri europene (sunt şi asemenea oameni la sat), dar şi limitele pentru cei care practică obiceiul vulpii care se uită la struguri. Ca unul care mă întorc des în sat văd gândiri înşurubate, temătoare, care nu folosesc riscul chiar la nivelul autorităţilor locale. Am la îndemână câteva pilde dureroase. Cum acest text l-am scris în singurătatea unei case de la ţară nu am avut la îndemână prea multe surse de documentare. De care, cei care scriem, avem nevoie. La radio aud că domnul Pierre Moscovici, comisar pentru afaceri economice al Comisiei Europene a spus că ar fi nevoie de o dezbatere pentru a decide ce viitor ar trebui să aibă blocul comunitar. Una dintre ele ar fi dizolvarea Uniunii Europene. Moscovici (tatăl lui era din România) crede că ascensiunea populismului din ultima vreme a făcut ca mulţi cetăţeni să-şi pună întrebări în legătură cu Europa. Comisarul nu-şi exprimă oficial vreo preferinţă dar îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să se inspire dintr-un document elaborat în vederea summitului din 25 martie de la Roma, cu ocazia marcării a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator. Dar să nu uităm de unde am plecat. Acel an 2007, cu artificii în România. În bibliotecă am descoperit un interviu – salvator pentru mine – realizat de Emil Hurezeanu cu fostul cancelar Helmut Kohl realizat în decembrie 2006. Întrebare: domnule cancelar, ce le puteţi spune românilor despre viitorul lor european? Ce răspunde cancelarul? “Întrebările care mi se pun cel mai des, în universităţile germane, sunt: «Ce ne oferă, de fapt, Uniunea Europeană?» şi «La ce ne foloseşte?» Răspunsul este unul simplu. Şi este valabil şi pentru România: “Le spuneam tinerilor: Voi sunteţi oameni tineri. Voi reprezentaţi primele generaţii care nu mai trebuie să plece la război. Am încheiat cu cimitirele pentru soldaţi. Trebuie să vedem de unde venim: Primul Război Mondial, cel de-al Doilea Război Mondial. Între Saarbrücken şi Paris, până la Verdun, numai de-a lungul drumului există 17 indicatoare către cimitirele soldaţilor germani. Nu mai vrem cimitire pentru soldaţi. Vrem pace.” Referindu-se direct la soarta românilor în UE, cancelarul spunea: “Pentru un român patria lui este aici, în această ţară, în aceste provincii. Identitatea lui. El vorbeşte limba, dialectul. Pietrele cu care a crescut, în case, în cimitire, acestea reprezintă patria lui. Cuvântul german «patrie» este un cuvânt foarte puternic. Este, practic, intraductibil. Şi dacă putem privi lucrurile aşa, atunci eu rămân neamţ, dar sunt totodată european. Nu am intenţia de a-mi schimba identitatea.” Cine a citit atunci interviul lui Kohl sigur era animat de mare încredere. A crezut că în Europa Unită culorile României vor fi mult mai puternice. Pentru oricine, acest fragment de dialog poate fi un prilej de comparaţie. A avut dreptate cancelarul? Sau au fost cuvinte de abil politician? În acest sens fiecare dintre noi poate avea părerea lui. Dar să nu escamotăm realitatea care s-a derulat în acest deceniu. Că se putea face mai mult sunt de acord. “Acum aveţi o mare şansă. Bineînţeles că e nevoie de răbdare. Însă acum politica reprezintă o mare ocazie pentru ca demagogii să-şi facă apariţia. Pentru mine lucrurile sunt clare: România va avea un loc extraordinar în Europa, un loc cuvenit”. În zece ani s-au schimbat multe. Multe optici, multe păreri. Preşedintele Comisiei Europene, Juncker, a prezentat săptămâna trecută Parlamentului European “Cartea albă privind viitorul Europei” un document care are în vedere cinci scenarii de la a rămâne aşa cum suntem până la Europa cu mai multe viteze. Că nu suntem singuri pe lume. Cum nu a fost nici Hector Malot. Nu voi uita să mă întreb: avea dreptate cancelarul?
