Spectacolul invitat al lunii martie la Teatrul Ararat din Baia Mare îl are ca protagonist pe Sorin Misirianţu, actor al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Reprezentaţia teatrală este programată pentru mâine, 16 martie, de la ora 19. „Sex, Drugs and Rock’n Roll”, de Eric Bogosian, în regia lui Bori Varga, „este povestea neromanţată a unui rocker între două vârste, care ajunge din director de casă de discuri – homless. Despre glorie şi decădere – o oră de show cu Sorin Misirianţu cu care cânţi, râzi şi plângi”. Preţul biletului: 30 de lei. Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Casei de Cultură sau din foaierul teatrului, înainte de spectacol. De asemenea, biletele mai sunt disponibile la librăriile: Nicolae Steinhardt; Mihai Eminescu; Cartea Românească; Universitas şi Petre Dulfu, precum şi la recepţia Hotelului Mara. (c.t.)