Noul curent naţional care ne intră în case pe uşă, pe fereastră ori pe horn, care se referă la corupţie nu îmi este la îndemână din lipsă de certitudini dar, sincer să fiu, nu mă lasă indiferent. Deoarece are virtuţile ploii, confuzia ceţii şi efectul vântului puternic. Mai rar se arată curcubeul. Ca orice necaz care năvăleşte peste lume oamenii caută ac de cojocul lui. La noi i-au zis anticorupţie. De o vreme încoace presa, mai ales televiziunile, au devenit catedre de drept care au transformat ţara într-un imens amfiteatru. Panouri mari, cât o iluzie, se înfăţişează oamenilor pe care stă scris: corupţia ucide! De pe alt munte, ca o strigare peste ţară, se aude răspunsul: anticorupţia ucide! Cărei părţi să-i dai dreptate? Orice om de bună credinţă se alătură binelui nu răului. Vedeţi şi dumneavoastră, orice temă se abordează la o televiziune se ajunge invariabil la corupţie. Vinovată de toate relele din ţară. Că nu avem bani de autostrăzi, corupţia este vinovată. Că nu sunt salarii decente (occidentale) la medici ori profesori ori la pescari tot de la corupţie ni se trage. Ţara trebuie obişnuită că orice întrebare ar primi trebuie să răspundă la una singură: ce este corupţia? Parcă suntem elevii pedagogului de şcoală nouă, Mariu Chicoş Rostogan din celebra schiţă „Prelegere despre cometă” a lui Ion Luca Caragiale. Elevul răspunde pedagogului la orice întrebare deoarece duce cu dibăcie răspunsul la singurul lucru pe care-l ştia: „Castravetele este un fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie, el face parte din familia curcubitaceelor, are tulpină în formă de vrej, se înmulţeşte prin seminţe. Şi are 98% apă”. „Să trecem la altă materie! La… gramatică. Dă-mi exemplu de o propoziţie simplă”. Elevul: eu am un castravete! Şi aşa mai departe cum bine ştiţi se ajunge tot la castravete. Cum se ajunge tot la corupţie.
Castravetele lui Caragiale a fost folosit inspirat şi în diplomaţia românească. Cu câştig de cauză. Bogdan Aurescu, agentul României la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, a fost inspirat de înţelepciunea lui Caragiale, în disputa cu Ucraina privind platoul continental. Echipa României de la Haga a demontat argumentele Ucrainei (2009). Ţara vecină a încercat să argumenteze că lungimea coastelor sale o îndreptăţeşte la un spaţiu maritim mai mare, Aurescu a ironizat acest argument, repetat până la saturaţie de avocaţii ucraineni, apelând la schiţa lui Caragiale. A povestit schiţa, încheind cu ideea că orice întrebare pune pedagogul, elevul se referă tot la castravete reuşind să descreţească frunţile celor 15 judecători. Inclusiv sobrul expert James Crawford a schiţat un zâmbet la argumentul românilor arătând că de fapt Ucraina „nu are o metodă clară de a delimita platoul maritim”. Umbra lui Caragiale la Haga s-a convertit într-o izbândă diplomatică pentru partea română. Revin la insistenţa cu care suntem obligaţi să luăm lecţii despre corupţie. Nici nu putem respira, nu putem bea apă, nu avem poftă de mâncare dacă nu ni se livrează porţii mari de pilde din care trebuie neapărat să ştim: corupţia ucide! Sunt de acord că aşa este. Că mulţi dintre demnitari au un singur scop: să fure cu neruşinare! Niciodată nu-şi recunosc vinovăţia! Toţi spun în faţa naţiei: Justiţia are întotdeauna dreptate! În spatele acestei afirmaţii cu virtuţi de castravete, stă o imensă ruină morală. Aşa încât mă gândesc dacă statul român se poate moderniza. Cum să zideşti în dezbinare? Cei care încearcă să arate calea cea bună, (oare care este?) fără ură, sunt puşi la margine. Din păcate repetiţia cu corupţia nu este educativă. Hoţii tot ajung la castravete! Ei ştiu o singură lecţie în viaţă. Orice i-ai întreba, ei au un singur răspuns: să ajungă la castravete. Aşa că mai povestiţi-ne despre corupţie, anticorupţie, despre corupţia care zideşte că noi suntem plecaţi de acasă. Undeva pe câmp, la semănat de castraveţi.
