Poştaşii maramureşeni cer sprijinul autorităţilor locale şi judeţene pentru soluţionarea mai multor probleme din sistem. În primul rând, sindicalişti din Poşta Română consideră că e necesară stoparea iniţiativei venită de la nivel central care vizează reducerea normelor de lucru pentru agenţii poştali, de la 8 la 6 ore şi respectiv 4 ore, în vederea încadrării în fondul de salarii, alocat în bugetul pe 2017.
Se reduc normele de lucru?
„Sindicatul Lucrătorilor din Poşta Română consideră că această măsură poate fi evitată prin redistribuirea unor sume în cadrul aceluiaşi buget şi totodată consideră că măsura este greşită din următoarele motive: agenţiile poştale funcţionează în spaţiul proprietate al salariaţilor fără ca plata chiriilor, respectiv a utilităţilor să fie făcută de Compania Naţională Poşta Română; reducerea normelor va conduce la un număr mare de demisii ale salariaţilor afectaţi; în unele localităţi va fi foarte greu să găsim candidaţi pentru posturile rămase vacante prin plecarea salariaţilor actuali, motivat de salariul oferit de către Companie care este sub nivelul ajutorului social acordat de către primării; CNPR nu îşi va putea îndeplini sarcina de furnizor de serviciu universal, fiind expus unor măsuri ce pot fi luate de către ANCOM; având în vedere că prin Poşta Română sunt plătite pensiile şi alte drepturi sociale, măsura CNPR creează premisele unor tensiuni sociale la nivel local, în situaţia întârzierii acestor plăţi; prin această măsură vor fi afectaţi cetăţenii care nu au alternativă în ceea ce priveşte serviciile poştale, precum si dreptul la informare (accesul la presa scrisă)”, a punctat vicepreşedintele Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română, filiala Maramureş, Marcel Giurge. La nivelul judeţului Maramureş, sindicaliştii din poştă cer menţinerea actualei norme de lucru pentru agenţiile poştale din: Gârdani, Libotin, Coroieni, Giuleşti, Satu Nou de Sus, Berchez, Valea Chioarului, sat Şugatag, Vălenii Lăpuşului, Prislop, Trestia, Recea, Dealu Mare, Colţirea, Bistra, Mocira, Mesteacăn, Handalu Ilbei, Someş Uileac, toate acestea deservind şi alte localităţi.
Alte revendicări

Totodată, sindicaliştii sunt de părere că trebuie urgentată capitalizarea CNPR de către Guvernul României. „În bugetul Ministerului Comunicaţiilor pentru anul 2017, Guvernul a alocat din nou suma necesară capitalizării CNPR, însă experienţa anului 2016, precum şi timpul care trece fără a se mai face paşi în rezolvarea demersului, ne face să credem că nici în acest an nu va fi finalizat acest proiect. Din păcate, părerea noastră, dar şi a tuturor specialiştilor din cadrul CNPR, este că neadoptarea acestei măsuri într-un termen cât mai scurt va conduce la intrarea în incapacitate de plată a Companiei. De asemenea, există riscul iminent ca CNPR să nu mai fie în măsură de a furniza serviciile poştale”, a precizat Marcel Giurge. Liderii sindicali mai solicită compensarea costului net pentru serviciile din sfera universală, care reprezintă diferenţa dintre costurile suportate de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al furnizorului în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea exclusiv pe baze comerciale. Decontarea de către ANCOM a acestor sume ar fi trebuit să înceapă din anul 2013, odată cu liberalizarea pieţei serviciilor poştale şi desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu universal. Cu toate acestea, cererile de compensare a costurilor respective formulate de compania poştală către Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, au fost respinse, la ora actuală existând acţiuni în instanţă pentru recuperarea sumelor. „Nu înţelegem de ce în România nu se pot deconta aceste costuri, în condiţiile în care administraţii poştale europene precum: UK Post, La Poste, Poste Italiene, Polish Post, Office LTD, Hellenic Post au primit astfel de compensări, fără a avea situaţia economică dezastruoasă pe care o are Poşta Română”, a concluzionat vicepreşedintele SLPR Maramureş, Marcel Giurge.





























